Ghidul antic al vieții moderne

Natalie Haynes a urmat studii clasice la Cambridge, apoi a inceput o cariera stralucita de stand-up comedian. Are emisiuni la BBC Radio 4 si e critic la The Review Show de la BBC 2. A scris si a prefatat nenumarate documentare radio, printre care OedipusEnders, despre legatura dintre tragedia greaca si soap opera.

Este editorialist la The Independent si publica articole in The Guardian, The Observer, The Sunday Times, The Sunday Telegraph si Big Issue. In prezent locuieste la Londra. Antichitatea sau vremea in care intelepciunea maselor a compensat pe deplin stupiditatea indivizilor.

Inteleapta ca Socrate, spirituala ca Aristofan, moderna ca ziua de maine! O carte clasica pentru oamenii destepti ai secolului XXI. O strengarie selecta prin politica si societatea Antichitatii, la portile celor mai cunoscuti ganditori, care abunda de pepite de intelepciune si vitalitate, un cadou perfect pentru indragostitii de istorie, dar si pentru cei care sunt convinsi ca singura legatura cu Antichitatea este salata Cezar.

O carte binedispusa si plina de povesti, o distractie incantatoare care reveleaza originile culturii si stabileste conexiuni uluitoare intre antici si lumea moderna, demontand inteli­gent si curajos mituri ce pareau vesnice, numai daca ne gandim la ultimele cuvinte ale lui Iulius Cezar, care nu au fost „Si tu, Brutus? “, chiar daca asa si-a dorit Shakespeare, ci Kai su, teknon? – „Pana si tu, fiul meu?“ Trevor J.

Saunders, fost profesor de greaca la Newcastle University, se exprima cat se poate de concis in introducerea sa la Politica lui Aristotel: „O societate care isi pierde intelegerea trecutului este in primejdie, caci produce oameni care nu stiu nimic in afara de prezent si care nu sunt constienti ca viata a fost si poate fi altfel decat asa cum este. Ei suporta usor tirania, pentru ca nu au cum sa o compare cu nimic.“ Cicero deprinsese tehnicile sale retorice de la marii oratori greci. Oratorul trebuia sa fie capabil sa scrie cuvinte minunate, memorabile.

Sa construiasca un rationament complex si determinant in obtinerea victoriei (mai ales cand nu avea dreptate). Trebuia sa-l poata memora, deoarece nu se cadea sa-l citeasca de pe notite. Si trebuia sa fie capabil sa-l interpreteze ca un actor, in fata unei multimi de senatori romani sau de jurati atenieni turbulenti.

Retorica antica trebuia sa gaseasca o cale fina de compromis cu publicul respectiv – fiind sigur pe tine, dar nu increzut, modest, dar nu umil, convingator, dar nu smecher. VECHEA ORDINE A LUMII. Este tentant sa credem ca nu mai avem de ce sa ne gandim la politica.

In definitiv, apatia electoratului se manifesta intens in tari din toata lumea, iar atitudinea cinica a alega­torilor fata de alesii lor este si mai intensa. Mai conteaza cine detine functii, atat timp cat ei, fara exceptie, se folosesc de prilej ca sa se capa­tuiasca de pe urma pozitiei lor? Sunt in stare politicienii sa aduca ceva pozitiv in viata noastra sau totul nu este decat retorica goala?

Tucidide, istoricul atenian: „Pentru mine va fi suficient daca aceste cuvinte sunt considerate utile de cei care doresc sa inteleaga limpede evenimentele care s-au petrecut in trecut si care (cum firea omeneasca este asa cum este) se vor repeta si in viitor, la un moment sau altul si in buna masura la fel. Opera mea nu e destinata sa impace gustul unui public al prezentului, ci sa dainuie vesnic.”