Gheronda Iosif Vatopedinul, un surâs din veșnicie

Gheronda Iosif Vatopedinul”nu este o carte, ci este duh si este viata (cf. Ioan 6, 63). Este parcursul unui om care la 15 ani L-a vazut pe Hristos viu, L-a urmat pe calea patimirii, a fost defaimat, prigonit, a murit si a suras dupa moarte, adeverind Invierea.

Iar ucenicul lui a vazut si a marturisit (cf. I Ioan 4, 14), asternandu-i viata in scris, atat cat este cu putinta cuvintelor a o cuprinde. Cartea cuprinde si o bogata colectie de fotografii din arhiva Sfintei Mari Manastiri Vatoped si apare in conditii grafice deosebite.

"Pregustari"… Blandetea, bunatatea, pacea lina si mai presus de minte a Duhului Sfant ce salasluia in inima lui Gheronda Iosif erau o necurmata invatatura duhovniceasca pentru cei tineri. Aceasta pace era atat de adanc inradacinata inlauntrul sau si adapa intreaga sa lume launtrica, incat si in momentele cele mai grele - omeneste vorbind - de clevetiri si prigoniri, ea nu slabea, ci il intarea launtric. Multi ii vedeau chipul stralucind, mai ales dupa ce primea Sfanta Impartasanie, de care se apropia intotdeauna cu zdrobire de inima si cu nenumarate lacrimi.

Aceasta slava dumnezeiasca pe care o purta inlauntrul sau stralucea adesea si in afara, cand rostea cuvinte de invatatura in cercuri mai largi sau mai restranse de oameni. Purtarea sa cu totul nobila, nefatarnica, plina de lepadare de sine si de dragoste starnea de la sine uimire si respect in cei care traiau langa el si ii vedeau petrecerea de fiecare zi - desigur, fara ca el sa doreasca sa trezeasca acest respect. Dimpotriva, dumnezeiescul har ce salasluia pururea inlauntrul lui ii dadea simtamantul duhovnicesc ca era "cel mai netrebnic dintre toti oamenii".