Geneza culturii romane moderne

Alfabetizare, modernizare institutionala, dezvoltarea unei literaturi nationale, formarea unui stat independent: iata citeva fenomene asociate de mult cu experienta istorica romaneasca din secolele al XVIII-lea si al XIX-lea. Dar care este relatia dintre ele, cum s-au influentat reciproc si in ce context global si-au facut aparitia? Alex Drace-Francis propune o reevaluare critica a proceselor de creare a institutiilor culturale si educationale in Principatele Romane si in Vechiul Regat, in lumina teoriilor recente din stiintele sociale.

De-a lungul a douazeci de capitole concise, dar intemeiate pe o ampla cercetare a surselor interne si externe, Alex Drace-Francis ofera o prezentare originala a principalelor linii de dezvoltare si in acelasi timp o serie de contributii noi la dezbaterile istoriografice internationale privind educatia, cultura tiparului, formarea statului si identitatea nationala. „Un studiu foarte util, care examineaza legatura vitala dintre cultura si natiune intr-o perioada cruciala din istoria Romaniei.” (Andrei Pippidi) „Un studiu extrem de erudit... O carte indispensabila pentru oricine este interesat de originea productiei literare si a educatiei in contextul Iluminismului, al modernizarii si formarii statelor.” (Irina Livezeanu) „Solida, foarte bine informata, cartea lui Alex Drace-Francis nu se limiteaza la sinteza unui numar mare de date si ipoteze, ci formuleaza si intrebari importante cu privire la un trecut cultural a carui cercetare este inca marcata de stereotipuri.” (Mircea Anghelescu) Traducere de Marius-Adrian Hazaparu Fragment din lucrare: "Literatura, natiune, Europa Pe masura ce puterea otomanilor slabea, iar incursiunile neregulate, dar dramatice ale puterilor vecine incurajau anumite asteptari privind schimbarea politica, „cultura" dobandea valoare atat pentru greci, cat si pentru romani.

Aceste reprezentari simbolice la nivelul elitei erau mai importante decat dezvoltarea unei sfere publice pe scara larga, care de fapt nu a aparut. Dupa 1821, dezvoltarea institutiilor romanesti s-a separat in mare masura de progresele nationale grecesti. In schimb, influenta si interferenta Rusiei aveau sa devina covarsitoare.

Insa primele idei de „literatura" si „natiune" au aparut in romana inainte de 1829 si voi incheia discutarea acestei perioade identificand originile acestor termeni pe fondul contextului intern si international deja descris. In limba romana, cuvintele „literatura" si „natiune" sunt neologisme. Aparitia lor in aceasta perioada reprezinta doar o mica parte a procesului masiv de „cultivare" lingvistica si imbogatire lexicala care era inca o consecinta a modernizarii in sud-estul Europei si nu mai putin important, din punct de vedere simbolic, decat celelalte schimbari initiate in practicile culturale in aceeasi perioada.

Cercetatorii au incercat sa schematizeze crearea limbii romane literare ca avandu-si originea in eforturile scolii transilvanene de la sfarsitul secolului al XVIII-lea si continuand in Principate numai dupa 1821. Insa imprumuturile lexicale — etapa cea mai simpla si cea mai vizibila in crearea unei limbi literare — au inceput mult mai devreme, din limbile occidentale, dar si din rusa, greaca si turca. Gramaticianul transilvanean Radu Tempea se plangea in 1797 de scriitorii care foloseau cuvinte slave atunci cand echivalentele latine existau in romana (Popovici, 1945: 265); la fel facuse si moldoveanul Matei Millo, intr-un manual de aritmetica realizat cu doi ani inainte (Ursu, 1962: 98).

Din pacate, cele mai bune studii privind dezvoltarea lexicului romanesc au neglijat cumva perioada 1800-1821, asadar este dificil de precizat data exacta a aparitiei termenilor in discutie. "