Gelsomino în țara mincinoșilor

O carte plina de fantezie despre puterea cuvintelor si despre adevar A fost odata un baietel obisnuit, ba chiar poate ceva mai mititel decat ceilalti, dar care de la primele scancete s-a dovedit a avea un glas nemaipomenit. Chiar si cand vorbeste in soapta, geamurile se sparg in mii de cioburi. Cu o asemenea voce, il asteapta fie mari neplaceri, fiu un viitor stralucit.

"In dimineata asta n-am chef sa dorm. Ma simt proaspat ca un castravete." "Cu cerneala neagra se pot scrie povesti colorate si vesele." "In tara minciunilor adevarul e boala nebunilor." Fragment din volumul "Gelsomino in tara mincinosilor" de Gianni Rodari: „Facand socoteala, rezulta ca erau vreo douazeci de pisici care mieunau: toate fura duse la casa de nebuni, fiindca in felul lor spuneau adevarul, deci nu puteau fi decat nebune. Directorul casei de nebuni nu stia unde sa le puna.

Se gandi el ce se gandi si le duse pe toate in celula lui Calimero „la Datorie". Va puteti inchipui ce bucurie l-a cuprins pe spionul nostru de o asemenea tovarasie, care-i amintea de pricina nenorocirii sale! In rastimp de doua ore deveni nebun de-a binelea si incepu sa miaune si sa toarca.

Se credea si el pisica, iar cand un soarece imprudent traversa celula, fu primul care sari sa-l prinda: soarecele isi lasa coada in gura lui si se refugie in gaura sa. Schiopino aduna toate aceste informatii si tocmai se intorcea acasa, vrand sa i le impartaseasca si lui Gelsomino, cand deodata auzi glasul tenorului atacand unul din faimoasele cantecele din satul sau, care-i daduse atatea batai de cap. „De data asta, se gandi Schiopino, pun pariu pe toate cele patru labe ale mele, inclusiv pe cea noua, ca Gelsomino a adormit si viseaza.

Daca nu ma grabesc, jandarmii o sa ajunga inaintea mea." In jurul casei gasi o imensa multime adunata sa asculte. Nimeni nu facea nicio miscare, nimeni nu scotea o vorba. Si daca din cand in cand cate un geam din vecinatate se facea tandari, nu se arata nimeni sa protesteze.

Cantecul miraculos parea sa fi declansat o vraja. Schiopino observa doi tineri jandarmi pierduti in multime, cu aceeasi expresie de incantare pe chip. Jandarmii, dupa cum stiti, aveau ordin sa-l aresteze pe Gelsomino, dar cei doi n-aveau deloc intentia asta.

Din pacate, se apropiau alti jandarmi, iar seful lor isi facea loc prin multime cu un bici: pesemne ca era surd, lui muzica lui Gelsomino nu-i spunea nimic. Schiopino urca scarile in goana si navali in mansarda ca un trasnet: — Trezeste-te! Trezeste-te!

striga el, gadilandu-l pe Gelsomino cu coada sub nas. Concertul s-a incheiat. Vine politia.

Gelsomino deschise ochii, si-i freca cu putere si intreba: — Unde ma aflu? — Iti spun eu unde o sa te afli imediat, daca nu ne miscam, ii raspunse Schiopino. O sa fii la racoare.”