Gâtul girafei

De mai mult de 30 de ani, Inge Lohmark este profesoara de biologie intr-un sat din fosta Germanie de Est. Viata este doar o selectie naturala care se incheie cu moartea. Fiecare elev nu este decat un simplu exemplar al speciei sale.

La scoala si in viata, relatiile se rezuma la clase si regnuri. Din perspectiva acestei profesoare de varsta mijlocie care nu poate vedea lumea dincolo de sarcasmul si iritarea care o caracterizeaza, totul se reduce la teoria evolutionista a lui Darwin. Mai mult decat atat, Inge foloseste biologia pentru a instaura teroarea in relatia cu elevii ei adolescenti.

Dar noua societate de dupa caderea Zidului Berlinului aduce schimbari neprevazute in mijlocul acestei ordini militaresti. Pentru ca sunt din ce in ce mai putini elevi, scoala urmeaza sa se inchida. Sotul lui Inge traieste in lumea lui, preocupat numai de crescatoria de struti pe care a construit-o.

Fiica ei s-a mutat in Statele Unite acum ceva vreme si inca nu are niciun plan sa devina mama. Pana la urma, toata lumea pare ca rezista cursului natural pe care ea il explica zilnic la orele de biologie. Contempland de pe o treapta superioara sistemul in care refuza cu incapatanare sa se integreze, Inge intruchipeaza profesorul inadaptat vremurilor in schimbare.

Cand incepe sa se intereseze de soarta unei eleve din clasa a noua, viziunea ei influentata de determinismul biologic este complet zdruncinata. Inge este nevoita sa depaseasca cercul restrans al principiilor sale, pentru a-si constientiza apoi si mai acut singuratatea. De sentimentul zadarniciei nu scapa nimeni.

Fragment din roman: “In camaruta ei din sala de sport, toate ramasesera exact cum le lasase inainte de vacanta. Pe masa se gaseau fluierul si ceasul cu cronometru. Perdelele erau trase.

O penumbra placuta. Ce obosita se simtea dintr-odata. Ce-ar fi sa se aseze?

Doar putin. Sa-si rezeme capul de perete. In oglinda de deasupra chiuvetei isi zarea o parte din cap.

Fruntea. Ridurile. Linia parului, un par cenusiu, de mai bine de douazeci de ani.

Sa respire adanc timp de cateva minute. Cu treningul gri-albastrui in poala. Picioarele goale, branzoase, de parca nici n-ar fi fost vara.

Isi simtea palmele reci pe coapse. Caldura urca in valuri. Spre cap.

O zbatere deasupra ochilor si, brusc, sudoare. Un bufeu ca la carte. Dar lucrurile astea nu apareau in niciun manual.

Adica nu trebuia sa inveti asta. Cea de-a doua transformare a corpului era trecuta cu vederea. Degradarea progresiva.

Atrofierea canalului natal. Incetarea menstruatiei. Vaginul uscat.

Carnea ofilita. Se vorbea mereu numai despre inflorire. Toamna.

Dumnezeule. Da, era toamna. Fosnet de frunze.

De unde sa mai apara acum o a doua primavara? Era ridicol. Se aduna recolta.

Se strangeau plasele. Era o atmosfera ca de Ziua Recoltei. Bucuria dinaintea pensionarii.

Amurgul vietii. Peste toate culmile, tacere. Dar de unde-i venea oboseala?

De la vreme sau de la prima zi de scoala? Noaptea trecuta se trezise. Probabil inainte de ora patru.

Era inca intuneric bezna. Un curent de aer ii mangaiase fata. O data.

Inca o data. Pulsul ii sarise brusc la 180. Un falfait.

Un fluture imens? Un fluture de noapte, dar era prea tarziu in an pentru asa ceva. Apoi liniste.

Probabil ca se asezase pe undeva. Poate ca nici nu mai era acolo. I-a luat o vreme sa pipaie dupa intrerupatorul veiozei.

Si cand incaperea s-a luminat in sfarsit, animalul panicat a inceput sa se zbata prin camera. Facea bucle mari in aer. Opturi imaginare, la trei palme sub plafonul dormitorului.

Falfaia din aripi ca-n tunelul groazei. Un liliac! Un liliac pitic care se ratacise."