Gata cu scuzele!

Gata cu scuzele! Cum sa nu-ti mai fie rusine sa-ti urmezi visurile Rachel Hollis a vazut prea multe cazuri in care femeile nu-si valorifica in intregime potentialui. Chiar daca inima le indeamna sa faca mai mult, teama de situatiile jenante, de a nu fi perfecte sau de a nu se ridica la jnaltimea asteptarilor le in Gata cu scuzele!, Rachel Hollis trage un semnal de alarma.

Stie multe femei au fost invatate sa se autodefineasca prin prisma altora - fie ca sotie, mama, fiica sau angajata - in loc sa invete sa-si asume cine sunt si ce vor. indemnandu-le pe femeile de pretutindeni sa nu-si mai abandoneze visurile, Hollis identifica scuzele la care trebuie sa renunti, comportamentele si deprinderile pe care sa le adopti pe drumul spre dezvoltarea personala .si increderea in sine. Fragment din volumul „Gata cu scuzele!" de Rachel Hollis: „Nici nu e de mirare ca sunt atatea femei care-mi scriu ca s-au pierdut pe ele insele!

Sigur ca s-au pierdut! Daca-ti traiesti viata doar pentru a le face celorlalti pe plac, uiti ce anume te face pe tine tu. Dar daca inca nu ti-ai gasit partenerul de viata sau n-ai nicio dorinta de a face copii?

Nu esti decat o femeie de nimic pentru ca nu exista nimeni pentru care sa fii buna? Nu. Sigur ca nu.

Esti o fiinta care are propriile sperante si dorinte, scopuri si visuri. Unele sunt foarte mici („Vreau sa scriu poezie"), altele sunt imense („Vreau sa creez o companie de milioane de dolari"), dar toate sunt ale tale si sunt valoroase pur si simplu pentru ca tu esti valoroasa. Ai voie sa-ti doresti mai mult pentru tine insati din unicul motiv ca te face fericita.

N-ai nevoie de permisiunea nimanui si evident ca nu trebuie sa te bazezi pe sprijinul nimanui drept catalizator pentru a ajunge unde iti doresti. Din pacate, multe femei sunt preocupate de ce-ar crede lumea despre obiectivele pe care si le-au stabilit pentru ele insele. Asa ca, in loc sa si le urmeze, isi lasa visurile sa moara.

Sau le urmeaza in secret, ori mai rau - cu sentimentul enervant ca i-au dezamagit pe cei din jur fiindca fac ceva pentru ele in loc sa faca pentru ceilalti. Traiesc cu vina, rusine si frica. Ce-ar fi daca inceteaza sa mai fie o posibilitate cat de mica dintr-un colt al sufletului si devine in mintea lor o litanie de invinuiri.

Dar daca dau gres? Dar daca o sa rada de mine? Dar daca e o pierdere de vreme?

Dar daca o sa fie furiosi pe mine? Dar daca o sa creada ca sunt avida? Dar daca irosesc tot acest timp pe care altfel l-as fi putut petrece cu familia mea?

Ajunse aici, frica ne domina existenta si ne impiedica sa mergem mai departe, oricat de putin. Putem ajunge sa traim cu o imensa frica de esec si cu un mare complex al perfectionistului. Sau poate ca ne e frica pentru ca altii au obtinut deja lucrurile la care si noi visam, si-atunci ce rost mai are?

Sau poate ca ne temem sa nu ne simtim stanjenite ca iesim (iarasi) in evidenta. Sau ne temem ca nu suntem suficient de destepte, de dragute, de tinere, de coapte... sunt atatea feluri in care sa nu fii „suficient de".

Ca femei, avem o viata plina de minciuni care ne alimenteaza fricile. O viata in care am crezut ca valoarea noastra sta in primul rand in capacitatea de a-i face pe altii fericiti. Referitor la visurile noastre, ne este teama de atat de multe lucruri, dar frica noastra cea mai mare e sa nu fim judecate ca avem aceste visuri.

E o porcarie. Si e timpul s-o spunem. E o porcarie aceasta minciuna din viata mea si spun ca e o porcarie si in numele tau.”