Frumoasa Fiorinda

Succesul romanelor lui Michel Zevaco se datoreaza, printre altele, impartialitatii cu care sunt prezentati eroii. Rege, regina, cavaler, fata bisericeasca, haimana sau om simplu — fiecare are locul si rolul sau in actiunea romanului. Autorul pune in antiteza eroi din ceea ce in epoca reprezenta lumea buna si eroi din lumea de rand, demonstrand ca, de multe ori, adevarata noblete este la clasele de jos, asa cum caractere urate se intalnesc si la clasele superioare.

Cititorului ii este dat sa cunoasca destine care se intersecteaza, prietenii, tradari, rivalitati si — aidoma frumoaselor flori crescute in mlastini - Dragostea, cu toate obstacolele, descurajarile, sperantele si, in final, triumful. Fragment din cartea "Frumoasa Fiorinda" de Michel Zevaco "Arestarea La urma urmei, Guillaume Pentecte nu-si facea nici o iluzie cu privi-re la finalul luptei. Isi spunea ca numai daca ar fi ajutat de un noroc iesit cu totul din comun, scopul principal - care era uciderea lui Beaurevers (nu se mai punea problema capturarii sale) si a contelui de Luvru - ar fi putut fi atins.

Asta nu-l impiedica sa faca totul pentru a reusi, incat el si oamenii sai se bateau ca niste diavoli. Dar daca Pentecote nu mai credea in suprimarea celor doi, pentru care fusese platit, nici nu-si inchipuia severa infrangere care-l astepta pe campul de lupta. Manevra pe care o concepuse trebuia sa-i reuseasca din prima incercare, fara de care ar fi urmat un esec total.

Si asta, Pentecte o vazu pe propria-i piele. Beaurevers nici macar nu sesiza ca grupul lui este izolat de cel al protestantilor. Violenta luptei care se abatuse asupra lui nu-l lasase sa observe asa ceva si nu-l facu decat sa adopte tactica de a ucide cat mai multi derbedei, care-l atacau cu inversunare.

Din mana lui Bouracan smulse drugul de fier masiv si se arunca in invalmaseala. Fenire si cei doi ofiteri gasconi il urmara, atacand cu furie, atat cu spada cat si cu pumnalul. Invartind ghioaga de fier, Beaurevers dadea impresia unui nebun.

Se afla in tot locul, cu o forta fenomenala si cu rapiditatea furtunii. Bratul lui se ridica si se lasa fara odihna. Aceste doua miscari erau asa de rapide, incat pareau una singura.

Si ori de cate ori bratul ii cobora, bara de fier dobora cate un dusman. Ferriere, Francisc si cei patru oameni ai cavalerului, ca si cei doi ofiteri, il completau de minune. Peste putin timp se puteau considera stapani pe campul de bataie.

Spadasinii lui Rospignac erau infranti. La un moment dat, fusese o simpla infrangere. Una destul de onorabila.

Dar de acum. infrangerea se transforma in deruta."