Friedrich, marele detectiv

Friedrich viseaza sa devina detectiv. Are toate datele: cultura generala, spirit de observatie, o minte ascutita si patrunzatoare. Are si un model, pe eroul celebrei carti scrise de Erich Kastner, Emil si detectivii.

Doar vremurile nu sunt potrivite: in Germania tocmai venise la putere Hitler, inspaimantandu-i pe unii dintre germani si sucindu-le mintile altora. Cand Friedrich si prietenii sai foarte buni, Viktoria si Albert, primesc misiunea de a urmari un spion, copiii sunt convinsi ca vor trai o aventura in care vor dezlega cel putin un mister. Insa jocul de-a detectivii se transforma intr-un cosmar, fiindca asa-zisul spion este chiar unul dintre prietenii lui Friedrich, scriitorul Erich Kastner, pe care nazistii il urasc.

Lumea lui Friedrich, si nu doar a lui, in care prietenia, loialitatea si curajul sunt valorile esentiale, incepe sa se destrame, indreptandu-se catre un deznodamant nedorit. Ideea de a scrie Friedrich, marele detectiv i-a venit lui Philip Kerr dupa ce a vizionat pe YouTube ecranizarea din 1931 a romanului lui Erich Kastner, Emil si detectivii. A aflat ca toti actorii-copii care au jucat in film au murit pe front in anii celui de al Doilea Razboi Mondial.

Pentru a-si construi meditatia despre valoarea inestimabila a prieteniei, mai ales in vremuri grele, Kerr i-a oferit scriitorului Erich Kastner, cu mijloacele literaturii, un prieten minunat, pe irezistibilul Friedrich. Fragment din cartea Friedrich, marele detectiv, de Philip Kerr "La cateva saptamani dupa discutia lui Friedrich cu domnul Kastner, pe unul dintre peretii salii de clasa aparu portretul lui Adolf Hitler, langa un crucifix de lemn pe care baietii il stiau acolo dintotdeauna. Portretul lui Hitler era enervant, isi spuse Friedrich; privirea lui patrunzatoare parea sa-i intre drept in suflet.

Lui Friedrich ii trecu prin minte ca noul lider al Germaniei stia sau poate banuia - din cauza domnului Kastner - ca el nu era nazist. Fireste, era constient ca acest lucru nu putea fi adevarat, dar avea in continuare un sentiment de disconfort de fiecare data cand intalnea privirea intensa a barbatului din portret. Nimeni nu stia exact cine atarnase tabloul pe perete, dar banuielile s-au oprit rapid la domnul Braun, pentru care elevii erau doar niste cifre.

Domnul Braun era, se pare, cel mai putin iubit profesor din scoala; toata lumea il ura si se temea de el. Spre deosebire de doamna Weber, domnul Braun era crud si sarcastic si nu parea sa iubeasca meseria de profesor mai mult decat pe copiii pe care, platit fiind pentru asta, trebuia sa-i invete. In plus, era un mare admirator al nazistilor si intra intotdeauna in sala de clasa spunand "Heil Hitler", avand un aer oarecum iritat cand nimeni nu raspundea la salutul sau.

Dar cel mai urat lucru, in opinia lui Friedrich, era felul in care il trata, cu dusmanie, pe Leo, care era singurul evreu din clasa. Toate glumele pe care le facea acest profesor - si nu erau nicidecum amuzante - il aveau ca tinta pe Leo. Friedrich era hotarat sa ramana prietenul lui Leo, desi domnul Braun decisese ca acest lucru nu este posibil.

- Nimeni din aceasta scoala, nimeni care iubeste Germania, nu ar putea avea vreodata un prieten evreu, spunea domnul Braun, parand ca i se adreseaza direct lui Friedrich, care statea intotdeauna langa Leo. Si oricine gandeste altfel ar trebui avertizat asupra greselii periculoase pe care o face. Leo era in mod evident cel mai istet baiat din clasa; doamna Weber spunea ca era "talentat", dar nici macar asta nu il ajuta.

Domnul Braun prefera sa ii explice oricui ca talentul deosebit al lui Hertz la matematica era o dovada ca evreii se pricepeau la bani si, prin urmare, nu erau de incredere. - Tine minte ce iti spun, baiete. Intr-o zi, un evreu va incerca sa profite de tine.

Asa sunt facuti ei. Culmea a fost atinsa intr-o zi de aprilie, cand domnul Braun le explica elevilor procentele."