Freud Museum

Aflat in pragul virstei a treia sau chiar in mijlocul ei, fiecare narator din volumul de povestiri al Ioanei Scorus face o confesiune, fie autoironic, fie cinic, deseori inflacarat, dar mereu insotit de o mult mai tinara femeie, caci nedreptatea imbatrinirii poate fi amagita doar alaturi de o partenera in floarea virstei. Uneori, totul se face tandari, precum cupa de clestar a unui imparat al Japoniei, pastrata intr-un muzeu londonez si furata pentru a-i oferi iubitei un ceai verde japonez. Alteori, viata continua chiar si in urma unei tragedii: din disperarea mortii sotiei insarcinate se naste o carte semnata de autor cu un pseudonim feminin.

Dar ce te faci cind pseudonimul prinde viata si afli ca femeia respectiva chiar exista? Si ce te faci cind stii totul despre Pound, cind regizezi un mare spectacol pentru a-ti impresiona iubita, ea insasi scriitoare, dar nu ai reusit sa-i intelegi cartea? Povestire cu povestire, Freud Museum exploreaza relatia de unu la unu, singura capabila sa revitalizeze interesul pentru viata.

Fragment din cartea "Freud Museum" de Ioana Scorus: "Cel mai inalt omagiu pe care i-l aducea era desavarsita ticluire a minciunilor zilnice, lucru pe care Claire il considera nu doar un talent risipit, ci si un semn al prostiei cu lustru. Grija cu care ambala adevarul infofolit in miezul minciunii era, oricat de ciudat parea, o marca a inteligentei. Apoi, tonul plin de o dulceata trucata, nici prea multa, nici prea putina, exact atata cata era necesara.

Nu in cele din urma, imitarea franchetei, care-i iesea de minune. Un ton asumat cu hotarare, plin de basi inmuiati de un la fel de asumat sentiment de vinovatie, apoi promisiunea ca toate astea nu vor mai dura prea mult, ca isi va da demisia din solicitanta functie de sef al departamentului didactic din universitate, care-i manca tot timpul liber, transformandu-i jobul in munca zi-lumina. Ar fi putut fi un actor desavarsit.

Lui Claire ii convenea totul de minune. Nu mai era nevoita sa inventeze trei mese pe zi, nu mai trebuia sa-i calce tipla cele sapte camasi saptamanale, sa-i lustruiasca indelung pantofii, sa-i scoata perfect dunga pantalonilor, cu carpa umeda, asa cum vazuse in copilarie la tatal ei, sa-i asculte, seara de seara, lamentatiile cu privire la cretinul de Paul, care nu intelegea nimic din economia de piata a departamentului de pregatire a personalului didactic, de al carui bun mers depindea cuantumul lefei lor. Din contra, acum avea tot timpul din lume pentru a se ocupa linistita de pasiunile ei, care insa pe Tom il stinghereau: picta, scria poezii, tricota, se ocupa de trandafirii din curtea casei, de mozaicul cu care hotarase, intr-o dimineata deprimanta de iarna, ca va imbraca zidurile gradinii, de sus pana jos."