Fotograful de la Mauthausen

Fotograful de la Mauthausen relateaza destinul catalanului Francisco Boix, un supravietuitor al lagarului de concentrare din apropierea orasului austriac Linz. Mii de spanioli republicani au plecat in exil dupa ce fortele nationaliste conduse de Franco au invins in Razboiul Civil (1936–1939). Dintre cei fugiti peste hotare, 7500 de spanioli au fost capturati de germani in Franta, dupa ocuparea tarii in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial.

Au fost luati prizonieri si apoi deportati in lagar, unde Boix, lucrator in laboratorul fotografic de la Mauthausen, impreuna cu alti detinuti au reusit sa salveze de la distrugere circa 2000 de negative cu atrocitati comise de ofiterii SS. Multe dintre fotografiile colectiei au fost utilizate ca probe in cadrul proceselor postbelice intentate fostilor demnitari nazisti. La cativa ani dupa incheierea razboiului, fotograful – a carui sanatate s-a subrezit foarte mult din cauza conditiilor inumane din detentie – a murit.

Datorita eforturilor tanarului hotarat si curajos, s-au pastrat insa o parte dintre dovezile ce au acuzat si au demascat un sistem concentrationar teribil si o ideologie criminala. Fotograful de la Mauthausen, regizat de Mar Targarona, fara a fi un blockbuster, a reusit sa ma tulbure si sa ma sensibilizeze. La finalul filmului sunt prezentate adevaratele fotografii ale povestii.

Una mi-a atras in mod deosebit atentia, cea care infatiseaza cadavrul sefului lagarului, linsat si aruncat in gardul de sarma ghimpata. Fara mila, asa cum ar trebui sa fie, in numele justitiei si al razbunarii. - Carlos Boyero, El Pais In momentul infrangerii germanilor, dintr-un hot de fotografii oficiale, Boix a devenit fotoreporter al eliberarii detinutilor.

Volumul Fotograful de la Mauthausen, ilustrat cu fotografiile salvate de la distrugere si cu cele realizate de Boix insusi, demonstreaza cum este posibil sa imbini in mod armonios marturiile cu documentele de arhiva, pe baza cercetarii riguroase. - Rafael Nunez Florencio, El Cultural Fragment din cartea "Fotograful de la Mauthausen" de Benito Bermejo: "Tanarul catalan isi manifesta pasiunea pentru fotografie si in domeniul portretului, dovada fiind fotografiile cu Pasionaria si Francisco Largo Caballero. Pentru Boix, dupa cum isi aminteste Gregorio Lopez Raimundo, bunul sau prieten din acei ani, oamenii se imparteau in doua categorii: cei pe care ii fotografiase si ceilalti.

Prin fotografiile sale, Boix stabilea o legatura de simpatie cu cei care ii serveau drept model. Datorita relatiilor pe care Gregorio Lopez Raimundo si Boix le-au stabilit la revista Juliol, a izvorat intre ei o prietenie pe care, din pacate, istoria nu le-a permis sa o cultive prea mult timp. Intr-o fotografie (p.

40) vedem grupul de prieteni si tovarasi de militantism compus din fratii Lopez Raimundo (Joaquin si Gregorio) si cea care avea sa fie partenera acestuia din urma: Teresa Pamies. Gregorio si-l aminteste pe Boix ca pe un tanar extrem de extrovertit, zambitor si dinamic. Intr-unul dintre articolele sale, intitulat “Amb els herois de la produccio” (“Cu eroii productiei”), publicat in Juliol, in iunie 1937, demonstreaza foarte bine caracterul ravasitor al unui Francisco, inca adolescent: Boix, militantul activ prin excelenta, fotograful pasionat pe care intotdeauna il gasesti acolo unde tineretul se manifesta, nu putea sa nu ne insoteasca in vizita la stahanovistii nostri.

Si, cu aparatul pregatit, cu zambetul care nu-l paraseste niciodata, intra in camera mea, gata sa ma convinga sa ma ridic si sa plecam imediat, pentru a ajunge cu punctualitate la serviciu, la ora de incepere a programului. Sase dimineata nu este deloc o ora placuta de trezire pentru cineva care se duce la culcare dupa ora 12 noaptea; dar Boix foloseste argumente atat de puternice, incat nu poti sa-i rezisti. Multi dintre cei care l-au cunoscut isi amintesc obsesia lui de a face fotografii 24 de ore pe zi.

Era “fotograf din pasiune”, spune Gregorio. In articolul citat, Boix se razvrateste impotriva regulilor (presupunem ca erau norme de siguranta) care il impiedica sa fotografieze, pentru reportajul sau, masinariile dintr-o fabrica dedicata productiei de razboi. In conversatiile purtate cu prietenii si colegii sai se referea constant la propriile fotografii.

Lucrand pentru revista partidului, i se oferea posibilitatea de a-si perfectiona munca de fotograf, caci, desi nu primea salariu, i se asigurau materialele necesare (rolfilme, flash-uri, produse pentru developat etc.), foarte greu de obtinut in acei ani."