Fima

Printre dealurile si prin vaile serpuitoare pe unde au umblat candva judecatori si regi, profeti, mantuitori si vizionari, cuceritori, cruciati, facatori de minuni si martiri, Fima asteapta o epifanie: povestea lui este cea a unei intregi generatii impartite intre propriile aspiratii si datoria de a aduce pacea in Israel, o generatie care cladeste visuri nobile, dar se dovedeste incapabila de actiune. Publicat in 1991, romanul Fima a fost finalist la The Independent Foreign Fiction Prize in 1994. Efraim Nomberg Nisan, numit de prieteni Fima, are 54 de ani, locuieste la Ierusalim, este receptioner la o clinica de ginecologie si in tinerete i-a aparut un volum de poezii din care inca se mai hraneste egoul lui de scriitor.

Cand nu e coplesit de sentimentul ca ar trebui sa se afle in cu totul alt loc si nu se ocupa de mici amoruri mai mult sau mai putin clandestine, Fima isi imagineaza intalniri cu ministri carora le tine prelegeri despre situatia Israelului si pacea cu arabii, iar ideile sale pot fi citite uneori in scurte si taioase articole publicate in Haaretz. Traducere si note de Any Shilon Fragment din roman: "Fima iarta si uita Fima o astepta un sfert de ora la o masa dintr-o latura a cafenelei, dupa care il apuca foamea si comanda cafea si o prajitura. La o masa alaturata sedea un membru al parlamentului dintr-un partid de dreapta, impreuna cu un tanar zvelt, chipes, cu barba, semanand dupa parerea lui Fima cu un activist din asezarile evreiesti din Teritorii.

Vorbeau incet, dar uneori Fima reusea sa prinda cateva cuvinte. Tanarul spuse: — Ati devenit voi niste eunuci. Ati uitat de unde ati venit si cine v-a pus acolo unde sunteti.

Apoi cobori vocea. Fima isi aminti cum fugise aseara din casa Ninei, cum se facuse de ras in ochii ei, cum se facuse de rusine in biroul lui Ted, cum o umilise pe Yael si pe sine insusi pe casa scarilor, pe intuneric. De fapt, ar fi placut sa-i provoace acum la o discutie pe cei doi conspiratori.

Fara indoiala ca i-ar face praf. Era convins ca Annette Tadmor se razgandise si ca precis ca nu avea sa vina la intalnire. De ce ar fi venit, in fond?

Silueta ei plina, rotunda, amaraciunea, rochia de bumbac, simpla ca a unei scolarite dintr-un internat, toate astea ii trezisera o umbra de dorinta amestecata cu autoironie: Norocul tau ca s-a razgandit. Te-a scutit de inca o rusine. Tanarul colonist se ridica si din doi pasi mari ajunse la masa lui Fima, care se sperie, vazand ca baiatul purta un revolver prins de cureaua pantalonilor.

— Iertati-ma, sunteti cumva avocatul Prag? Fima se gandi putin si pentru o clipa fu tentat sa raspunda afirmativ, intrucat avea o slabiciune pentru Prag, dar zise: — Nu cred. Tanarul spuse: — Avem o intalnire cu cineva pe care nu l-am vazut niciodata.

Am crezut ca sunteti dumneavoastra. Ma scuzati. — Eu, declara Fima curajos, ca un soldat care trage primul foc de arma intr-un razboi civil, eu nu sunt de-al vostru.

Pentru mine voi sunteti o pacoste. Iar baiatul, cu un zambet dulce si inocent si o privire sugerand solidaritatea evreiasca, raspunse: — Asemenea expresii ar trebui pastrate pentru dusmani. Din cauza acestei uri gratuite a fost distrus cel de-al doilea Templu.

Nu i-ar strica nici unuia dintre noi sa aiba parte de putina iubire gratuita. Bucuria polemicii si a victoriei il patrunse pe Fima ca deliciul unui vin bun, avea deja pe varful limbii o replica zdrobitoare, dar tocmai in clipa aceea o zari pe Annette stand in usa cofetariei si privind dezorientata in jur si aproape ii paru rau ca venise. Dar fu silit sa-i faca semn cu mana si sa-l lase balta pe colonist.

Se scuza ca intarziase, iar cand se aseza in fata lui ii raspunse ca sosise exact la timpul potrivit ca sa-l scape din mainile organizatiei Hezbollah. Sau mai degraba, sa salveze Hezbollahul din mainile lui. Si nu se putu abtine sa nu-i explice esenta ideilor sale politice.

Abia mai tarziu isi aminti sa se scuze ca deja comandase cafea si prajitura, fara sa o astepte. Dupa care o intreba ce dorea sa bea. Spre surprinderea sa, ea ceru votca si incepu sa-i povesteasca despre divortul ei dupa o casnicie de douazeci si sase de ani, exemplara, dupa parerea ei.

Cel putin in aparenta. Fima comanda votca pentru ea, iar pentru el ceru inca o cafea, un sendvis cu branza si unul cu ou, pentru ca ii mai era foame. Continua s-o asculte cu intreruperi, pentru ca la masa alaturata se asezase intre timp un barbat chel, imbracat intr-o haina de ploaie gri, desigur, domnul Prag al lor.

Lui Fima i se parea ca cei trei complotau sa creeze o disensiune in cadrul procuraturii statului si incerca sa le intercepteze convorbirea. "