Fiesta

Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura Autor distins cu Premiul Pulitzer pentru literatura Scriitorul adevarat este un om singur. Si, pe masura ce creste in ochii celorlalti, se cufunda tot mai mult in singuratate. Iar daca este suficient de bun, in fiecare zi e nevoit sa se confrunte cu eternitatea sau cu absenta ei.

Pentru un scriitor adevarat, fiecare carte este un nou inceput, o noua incercare de a atinge ceva care ramine mereu de neatins. Misiunea lui este de a merge pe cai ce n-au mai fost umblate sau de a izbuti acolo unde altii au dat gres. Dar sa scrii literatura nu inseamna doar sa spui cu alte cuvinte ceea ce deja s-a spus – tocmai pentru ca au existat marii scriitori ai trecutului, noi, cei de astazi, sintem nevoiti sa mergem mai departe decit am fi crezut vreodata ca putem ajunge, sa iesim in larg, pina cind raminem cu totul singuri, lipsiti de orice sprijin.

- Ernest Hemingway Hemingway nu s-a ascuns niciodata intr-un turn de fildes. Stia prea bine ca substanta operei unui artist este artistul insusi, viata si trairile lui, si a reusit ceea ce putini scriitori din epoca lui sau dintotdeauna au izbutit sa faca: sa devina, ca om si in vazul lumii in mijlocul careia traia, imaginea vie a semnificatiei celei mai autentice si mai profunde a operei sale, iar acest lucru a continuat sa-l faca neabatut si cu cea mai deplina onestitate pina in momentul mortii. - Tennessee Williams Fragment din cartea "Fiesta" de Ernest Hemingway: "Robert Cohn a fost odinioara campion de box al Universitatii Princeton la categoria mijlocie.

Sa nu credeti ca eu ma las foarte impresionat de ceva precum un titlu la box, dar pentru Cohn asta insemna tare mult. Nu-i pasa absolut deloc de box, ba chiar ii displacea, dar il invatase sistematic si cu multa truda, ca sa compenseze senzatia de inferioritate si timiditatea ce-l napadisera la Princeton, cind fusese tratat ca evreu. Simtea un anumit confort interior cind stia ca putea sa doboare la pamint pe oricine l-ar fi luat de sus, desi, cum era un pusti foarte timid si intru totul bine-crescut, nu s-a batut niciodata decit in sala de sport.

Era elevul vedeta al lui Spider Kelly, care ii invatase pe toti acesti tineri domni sa boxeze in stilul de la categoria usoara, indiferent daca aveau cincizeci si trei sau o suta cincizeci si trei de kilograme. Dar lui Cohn parea sa i se potriveasca. Era cu adevarat foarte rapid.

Era atit de bun, incit Spider il punea mereu sa lupte la categorii mai mari si el se trezea mereu cu nasul turtit. Acest fapt i-a sporit dezgustul lui Cohn fata de box, dar i-a oferit si o anumita satisfactie, de un soi oarecum ciudat, iar nasul i l-a intarit in mod cert. In ultimul sau an de studiu la Princeton citea mult prea mult si a inceput sa poarte ochelari.

N-am intilnit pe nimeni de la el din grupa care sa si-l aminteasca. Nu-si aminteau nici macar ca a fost campion de box la categoria mijlocie. Toti oamenii sinceri si deschisi imi stirnesc suspiciuni, mai ales atunci cind povestile lor se leaga si am banuit intotdeauna ca se prea poate ca Robert Cohn sa nu fi fost niciodata campion de box la categoria mijlocie, ca s-ar putea sa-l fi calcat un cal pe fata, ca maica-sa se speriase sau vazuse te miri ce ori, cine stie, poate ca se izbise de ceva cind era copil, insa pina la urma am pus pe cineva sa verifice toata povestea, trimitindu-l direct la Spider Kelly.

Si nu numai ca Spider Kelly isi aducea aminte de el. Omul se intrebase adesea ce s-o fi ales de baiatul ala."