Fetița căreia nu-i plăcea numele său

N-o cheama nici Violeta, nici Lacramioara, nici Camelia. Cit e ea de inteligenta, de curajoasa si de plina de imaginatie, se impiedica si se intristeaza mereu de un singur lucru: numele sau, care nu-i place nici in ruptul capului. Parintii ei i-au dat un nume tare ciudat: Sak' Sardunya, adica Muscata Curgatoare, o floare care n-are alta treaba decit sa atraga pasarile colibri.

Fetita nu are frati sau surori, iar prietenii ei cei mai buni sint cartile, singurele care nu rid de numele asta curios. Numai ca nici ele, cartile, nu-s prea fericite pe lume: printre atitea jocuri video si desene animate de la televizor, copiii au uitat sa mai asculte si sa mai inventeze povesti, asa ca tarimul lor fermecat e in primejdie. Muscata Curgatoare e tare speriata: doar n-o sa fie ea singura in stare sa-l salveze, nu?

Era un glob pamintesc iluminat. Era mai mare decit o portocala, mai mic decit un pepene galben. Pe el se vedeau marile, riurile, lacurile, muntii si vulcanii.

Granitele tarilor fusesera trasate cu pietricele de diferite culori care pilpiiau. Cind il apucai exact de la mijloc, adica de la linia Ecuatorului, se deschidea ca o cutie cu capac. Dar inauntru era gol.

Daca insa te gindeai la greutatea lui, nu parea gol. Poate ca avea un compartiment ascuns. Si, oricit il zgindarise, nu-l gasise...

In momentul acela s-a intimplat ceva ciudat. Pietricelele de pe glob au inceput sa pilpiie. Sakız Sardunya s-a dat speriata inapoi.

Dar o voce launtrica ii spunea ca acel obiect ciudat ascunde un secret. Trebuia sa-l descopere. Si-a luat inima in dinti si a pus globul in ghiozdan.

Dupa Cuore avea sa vina din nou alta data. S-a indreptat spre iesire. Exact in acel moment s-a auzit o voce...

Virsta recomandata: 10+ Traducere din limba turca de Sunia Iliaz Acmambet Cu ilustratii de Zafer Okur Fragment din cartea "Fetita careia nu-i placea numele sau" de Elif Shafak: "Baietii obraznici din clasa inventasera si cateva versuri cu rima: Ploua, suvoaiele zagazurile-si sparg, Sardunya din glastra priveste pe fereastra. Apele se revarsa, barcile nu mai ies in larg, Sardunya isi bea apa in glastra. Ori de cate ori ploua, ei cantau acest cantecel.

Iar Sakiz Sardunya ce putea sa faca? Asculta neputincioasa. Uneori se intelegea bine cu un coleg sau vreo colega.

In pauze umblau impreuna, la masa de pranz stateau alaturi, isi destainuiau secretele. Timp de cateva zile, totul era frumos. Dar apoi Sakiz Sardunya observa ca si acest nou prieten s-a alaturat celor care radeau cand ii auzeau numele (sau chicotea pe margine).

Atunci inima ei era ranita. Nu asa e o prietenie adevarata. Nu trebuie sa razi de prietenul tau doar ca sa fii la fel ca ceilalti.

„Decat sa am prieteni falsi, mai bine ma joc singura", zicea Sakiz Sardunya. Era singura. Uneori i se parea chiar ca e singura pe intreg pamantul.

Intr-una din cartile pe care le citise a aflat ca toata lumea de pe pamant ar avea un seaman in spatiu. Ca, orice ar face omul aici, geamanul lui de pe alta planeta face acelasi lucru. De exemplu, cand tu plangi aici, geamanul tau plange acolo; cand tu razi aici, geamanul tau rade acolo.

Subiectul asta ii atrasese atentia. Privise cerul, cateva seri la rand, cu atentie. Bineinteles, stia ca stelele se afla la mare distanta.

Cu toate acestea, sperase ca pe undeva pe sus sa vada plimbandu-se o fata pe care o cunostea. O Sakiz Sardunya extraterestra care semana cu ea, dar care avea pielea de un verde ca al soparlelor, urechi mari, ochi care se aprind si se sting ca becurile... Dar apoi renuntase sa se mai gandeasca la asa ceva.

Adevarul e ca nu credea sa mai existe vreo fata ca ea, fie ea si extraterestra. Ea era singura Sakiz Sardunya din intreg universul. Copilul cu numele cel mai ciudat de pe tot globul.

Si nu ii placea deloc, dar deloc numele ei..."