Fellside

Fellside e o inchisoare de maxima securitate pentru femei, situata undeva intr-un tinut mlastinos din Yorkshire. Jess Moulson si-ar putea petrece tot restul vietii acolo, desi nu-si aminteste crima pentru care e condamnata. Nu stie cum a murit baietelul care locuia deasupra apartamentului sau in seara care i-a schimbat viata, dar ziaristii s-au grabit s-o numeasca „criminala de copii“.

Fellside este un loc unde pana si peretii soptesc. Iar cea mai puternica este chiar vocea baietelului omorat. Mintea ii joaca feste lui Jess sau chiar i se cere ajutorul dintr-o alta lume?

M.R. Carey imbina un crime thriller intunecat cu o inedita poveste cu fantome, plina de intorsaturi de situatie si de momente care taie respiratia. Original, plin de suspans si extrem de puternic.

- The Guardian O carte care te bantuie si iti frange inima. - Vogue "Acum nu ii mai era teama sa cutreiere prin curentul de amintiri, de-a lungul unui tarm de care se loveau valurile trecutului. Acum nu mai simtea decat usurare.

Era ca si cum s-ar fi intors acasa, sau cel putin intr-un loc care o cunostea si o primea inapoi cu draga inima; un loc asemenea unui paradis al copilariei, asemenea unei casute dintr-un copac sau al unei cazemate din perne. Locul Celalalt. Isi surprinse propriul chip reflectat in lumea prin care trecea, ecouri stinse ale plutirii ei printr-un aer care nu era aer sau pe deasupra unei ape care nu era apa, ci gandurile femeilor din Fellside.

Majoritatea nu dormeau inca, dar isi intorsesera ochii interiori catre Moulson, care trecea prin fata ferestrelor micute ale sufletelor lor. Indreptandu-se spre noaptea unde traiau cu toate." Fragment din cartea "Fellside" de M.R. Carey "A mai trecut o saptamana si Jess tot nu s-a razgandit.

Murea incet - centimetru dupa centimetru, gram dupa gram. In saptamana a treia depasise bariera durerii, iar acum era amortita si aproape ca nu mai simtea nimic. Cu exceptia momentelor cand incerca sa inghita putina apa sau sa vorbeasca - adevarata agonie din cauza infectiei fungice de sub limba.

- Pot sa te tratez, ii spusese domnul doctor Salazar cand i-a ridicat capatul limbii cu o spatula si a dat de carnea umflata si livida. Nu vad de ce ar trebui sa suferi in halul asta. De fapt, s-a oferit de mai multe ori sa o ajute.

Ultima data, aproape ca o implorase sa-i dea voie. Jess intelegea cat de mult il doare faptul ca trebuia sa stea cu mainile in san si sa se uite la ea cum se chinuieste din cauza unei afectiuni pe care el o putea vindeca. Insa nu era sigura de vointa ei.

Curand aveau sa se intample lucruri mult mai rele. Si daca acum accepta tratamentul, cum ar putea sa fie convinsa ca mai incolo il va refuza? Nu cumva ar crea acum un precedent, pe care l-ar putea invoca doctorul daca ea nu va mai fi in stare sa vorbeasca?

Mai bine sa indure durerea pana cand nu va mai conta nimic. Tramadolul o ajuta cat de cat - nu-i calma prea mult chinurile, dar macar nu-si mai dadea seama de trecerea timpului. Efectele medicamentului se accentuasera pe masura ce Jess scadea in greutate si organismul ei devenea tot mai slabit.

Acum, ori de cate ori Salazar sau una dintre infirmiere ii facea injectia, avea senzatia ca se transforma intr-o pluta de undita, aruncata. in ape adanci negre. Incet, foarte incet, iesea din nou la suprafata si se pomenea ca o alta infirmiera era de serviciu si ca trecuse deja o jumatate de zi.

Odata, cand si-a revenit dupa una dintre aceste stari de pierdere a luciditatii, a fost convinsa ca nu este singura in camera. La fel ca in prima noapte, petrecuta in salonul principal al infirmeriei. Insa convingerea ei de acum era mult mai ferma.

Cineva se misca la capataiul patului ei. A asteptat ca persoana respectiva sa-i intre in raza vizuala, dar a asteptat in zadar. Se misca intr-o parte si in alta in spatele ei - si ii auzea pasii, usori si neregulati.

Ii era greu sa-si imagineze ce facea acolo. Sarea? Dansa?

impingea ceva de-a lungul podelei fara sa-si foloseasca mainile? Poate ca ar fi indraznit sa ii vorbeasca, dar stia cat de tare ar fi durut-o daca si-ar fi miscat limba plina de ulceratii. Asa ca i-a facut cu mana - o umbra de gest sovaielnic, abia ridicandu-si degetele de pe asternuturi.

Pasii s-au oprit chiar langa umarul ei si rama patului a scartait ca sub o apasare. Musafirul nevazut si-a tras nasul - ca si cum i-ar fi fost plin si trebuia sa si-l sufle - si apoi s-a auzit un fosnet stins. Jess si-a imaginat ca isi freca obrazul.

Sau poate se scarpina. Cu cat se prelungea tacerea, cu atat parea mai putin probabil sa fie intrerupta de strainul din rezerva ei. Iar acum linistea era deplina, facand-o sa se intrebe daca nu cumva isi imaginase toate sunetele acelea.

Poate ca aceste senzatii nu fusesera decat niste ramasite ale binecuvantatei uitari de sine pe care i-o ofereau calmantele. Insa imediat a simtit si altceva: un curent de aer langa obrazul ei. Musafirul inca mai era acolo, atat de aproape, ca-i simtea rasuflarea.

A intors capul, dar foarte incet, ca sa reduca pe cat posibil scrasnetul dureros al muschilor nefolositi. Nu era nimeni acolo. Nu era nimic in spatele patului.

Nici nu s-ar fi putut, pentru ca patul era lipit de perete. Nu exista acel spatiul in care s-ar fi miscat musafirul ei nevazut. "