Factotum

Daca in romanul Femei Henry Chinaski era amorezul aflat vesnic in cautarea unor picioare lungi si a unor sini planturosi, in Factotum slujbele de tot felul iau locul femeilor de tot felul. Ramas acelasi alcoolic incurabil, in conflict cu parintii si cu lumea, Henry Chinaski, cel care declara ca „multi barbati cumsecade au fost lasati pe drumuri de o femeie”, se hotaraste sa locuiasca singur si sa-si faca rost de o slujba, fiindca sumele pe care tatal sau i le pretinde pentru casa, masa si rufarie i se par exorbitante. Astfel incepe aventura nesfirsita si ametitoare a slujbelor: pe rind, magazioner, functionar, distribuitor, om de serviciu, muncitor intr-o fabrica de biscuiti pentru ciini, sofer, lucrator la metroul aerian s.a.

America lui Chinaski este una a mahalalelor, a diminetilor mahmure, a pubelelor de gunoi pline cu resturile civilizatiei umane, a tirfelor alcoolice, a ratarii. Henry nu-si pierde insa umorul, iar tonul povestii este unul simplu, natural, fara pretentii, pe alocuri ironic-amar si melancolic, ca o melodie de Leonard Cohen. Chinaski este un antierou al zilelor noastre care spera ca, in urma aventurilor bahice si amoroase, a experientelor in zonele cele mai obscure ale existentei.

Fragment din volumul "Factotum" de Charles Bukowski: „La 9 p.m., m-am prezentat la slujba. Supraveghetorul imi arata unde se afla ceasul de pontaj. M-am inregistrat.

Imi intinse trei-patru cirpe si un vas mare. — De jur imprejurul cladirii o sa vezi o balustrada de alama. Vreau s-o faci sa straluceasca.

Am iesit si am cautat balustrada de alama. Am gasit-o numaidecit. Dadea roata cladirii.

Era o cladire impozanta. Am picurat putin lac pe balustrada si m-am apucat sa o frec cu o cirpa. Nu ma prea tragea inima.

Trecatorii se uitau curiosi la mine. Mai avusesem eu slujbe timpite si monotone, dar asta parea sa fie cea mai monotona si cea mai timpita dintre toate. Ideea e, am hotarit, sa nu te gindesti.

Dar cum sa nu te gindesti? De ce am fost ales tocmai eu sa lustruiesc balustrada asta? De ce nu puteam fi inauntru, scriind editoriale despre coruptia municipala?

Ei, lasa, putea sa fie si mai rau. As fi putut sa fiu in China, muncind intr-un lan de orez. Am lustruit cam douazeci si cinci de picioare din balustrada, am luat coltul si am zarit un bar peste drum.

Mi-am luat cirpele si vasul, am traversat strada si am intrat in bar. Inauntru era doar barmanul. — Cum iti merge?

ma intreba. — Super. Da-mi o sticla de Schlitz.

Lua una, o deschise, imi lua banii si ii inregistra la casa. — Unde sint fetele? — Care fete?

— Stii tu. Fetele. — Asta e un local dragut.

Usa se deschise. Era supraveghetorul Barnes. — Pot sa-ti ofer o bere?

l-am intrebat. Se apropie si se aseza linga mine. — Termina-ti berea, Chinaski, iti mai dau o singura sansa.

Mi-am baut berea si l-am urmat afara. Am traversat strada impreuna. — E clar, zise, ca nu esti prea bun la lustruit alama.

Vino dupa mine. Am intrat in Times Building si ne-am urcat impreuna intr-un lift. Am coborit la unul dintre etajele superioare.

— Fii atent, zise el, aratind spre o cutie lunga de pe un birou, cutia aia contine neoane noi. Trebuie sa inlocuiesti toate neoanele arse. Scoate-le din suporturi si pune-le in loc pe cele noi.

Foloseste scara. — Bine, am zis. Supraveghetorul iesi si iata-ma din nou singur.

Ma aflam intr-un fel de camera de depozitare. Incaperea aia avea cel mai inalt tavan pe care il vazusem vreodata. Scara era inalta de treizeci si sase de picioare.

Intotdeauna mi-a fost frica de inaltime. Am uat un neon nou si am urcat cu grija scara.”