Exitus

Milo, un copil care isi pierde tatal la nastere si mama inainte de a incepe sa vorbeasca, pare predestinat sa traiasca inconjurat de moarte. Ramine curind si fara matusa care l-a luat in grija, intr-o cocioaba de linga un crematoriu pentru saraci si o groapa de gunoi, ceea ce-i atrage si porecla funesta Exitus. Singur intr-o lume distrusa de ororile razboiului, reuseste totusi sa ramina in viata, printre oamenii neinsufletiti de la morga si avind drept profesori cartile si almanahurile gasite printre resturi.

In pragul adolescentei, hotaraste sa iasa intre oamenii vii, dar descopera ca acestia sint de o cruzime fara margini si il expun mereu unor situatii extreme. Marii conflagratii i-a luat locul lupta pentru supravietuire si intre bande, pericolul pindeste la tot pasul, dar pe parcursul calatoriei lui spre maturitate rasare si speranta ca lumea se poate schimba. Uneori de o violenta de neinchipuit, alteori cu totul induiosator, Exitus ne arata fata urita a societatii macinate de razboi, in care civilizatia se transforma rapid si brutal in salbaticie si se recistiga apoi incet, cu fiecare act de umanitate ce aduce un licar acolo unde intunericul pare etern.

Fragment din cartea "Exitus" de Adrian Georgescu: "Cum se stingeau ecourile ultimilor pasi, Milo dadea navala in sala crematoriului si incepea joaca. Uneori se inchipuia mecanic de tren, aruncand lopeti de carbune in gura deschisa a cazanului, alteori controlor, plimbandu-se prin trenulet cu un cleste, si multi dintre cei prinsi fara bilet isi plateau amenzile in dinti de aur. Se visa haiduc, un urmarit general cu toata pe urme, si se pitea printre ceilalti calatori, sarind de pe banda in ultimul moment, cand caldura devenea de nesuportat.

Noptile, trupul omenesc defila mereu inaintea ochilor lui, cu toate tainele si mecanismele la vedere, intinse pe podele in sos rosiatic: sirul de arnaciori al intestinului, vesel si lunecos, plamanii buretosi, inima rubiconda si musculoasa ca un acrobat de circ, creierul cu fragila sa stucatura. Nu o data, din singurul joc de lego de care a avut parte a creat oameni intregi, adevarati golemi, cu ajutorul carora a recompus scene maiestuoase din istoria infruntarilor militare: o noapte dinaintea asaltului final, cu studierea hartilor militare si luarea unei decizii ce avea sa intoarca soarta razboiului, un duel cu martori, predarea sabiei unui general. Cateodata auzea prin zidul de beton care-l despartea de morga bufniturile trupurilor aruncate in rafturi, atat de multe si intr-o asemenea graba, incat se mai intampla ca unul sa se pravaleasca, dupa aceea, in timpul noptii, stamind un zgomot domol, ceea ce in mintea lui nastea imaginea unor vecini jucausi, gata oricand de nazbatii.

Multora le-ar fi fost frica de cei morti, mai ales la acea varsta la care fantomele prind viata dintr-o rasfrangere a luminii, cand e suficient sa trosneasca un dulap si inima-si ia zborul. Lui Milo, asa cum am spus, nu-i era. Nici scarba.

Crescand printre trupurile celor plecati spre vesnicie, vorbea cu ei, pe unii chiar apuca sa-i indrageasca in scurtul rastimp pe care-l petreceau impreuna."