Euforia

Roman finalist la National Book Critics Circle Awards 2014 Dupa ce abia si-a ratat sinuciderea, Andrew Bankson, antropolog englez aflat pe urmele tribului Kiona, se reintilneste in timpul unei calatorii cu un vechi confrate, cindva coleg de facultate. Impreuna cu Nell, sotia sa, Fen se afla in cautarea unui nou trib pe care sa-l studieze. Nell Stone este savanta razbatatoare si respectata, iar Fen, un barbat carismatic umbrit de succesul perechii sale.

Cind eforturile lor de a straluci in lumea stiintei par zadarnice, Bankson ii ajuta sa-si gaseasca tribul, o societate primitiva cu indeletniciri artistice dominata de femei: Tam. Pasiunea pentru antropologie a lui Nell si prietenia lui Fen il ajuta pe Bankson sa uite de gindul sinuciderii. Numai ca legatura dintre Nell si Bankson se transforma pe nesimtite in altceva, apropierea lor nascind sentimente care vor pune in primejdie tot ce i-a legat pina atunci.

Inspirat din viata celebrei cercetatoare Margaret Mead, romanul Euforia este povestea extraordinarei aventuri a trei tineri prinsi intre valul propriilor pasiuni si un neasteptat triunghi amoros care le ameninta prietenia si cariera, poate chiar viata. O povestire cu viata proprie, incitanta, care te provoaca sa-i descoperi sursele... Lily King construieste intre cele trei personaje o relatie intensa, seducatoare, marcata in permanenta de tensiune sexuala si intelectuala.

- San Francisco Chronicle Iata un roman recomandat iubitorilor de carti-cult despre explorarea de noi teritorii si conflictul dintre culturi, de la Inima intunericului a lui Joseph Conrad pina la O lume se destrama de Chinua Achebe. - Library Journal De o frumusete stranie, plin de senzualitate si de imagini uimitoare de la un capat la altul, Euforia este un tur de forta, un roman care te incita cu fiecare pagina. - NPR.com Fragment din romanul "Euforia" Lily King: "Am cunoscut-o pe Helen Benjamin abia in 1938, cand am participat amandoi la Congresul International de Antropologie si Etnologie de la Copenhaga.

M-am dus la masa rotunda condusa de ea, unde se discuta despre eugenie. Ea era singura impotriva acestei idei si singura care sustinea ceva logic. Felul in care vorbea si isi misca mainile mi-a adus aminte de Nell.

De indata ce dezbaterea s-a terminat, m-am ridicat si m-am indreptat spre usa. Dar ea a reusit sa coboare iute de pe scena si sa ma prinda din urma pe holul de la intrare, inainte ca eu sa apuc sa ma strecor afara. Parea ca-mi cunoaste toate parerile si sentimentele si mi-a multumit ca am venit la dezbaterea ei.

Mi-a intins un plic mare. Asta era ceva cu care eram deja obisnuit, ca unii oameni sa creada ca as putea sa-i ajut sa-si publice manuscrisele, dar venind din partea lui Helen nu avea nici nu sens. Cartea ei, Arc of Culture, avusese un mare succes, si bruma de recunoastere pe care o dobandisem pana atunci - prin Schema si prin cartea mea despre tribul Kiona - se datora in mare parte operei ei.

Nu am deschis plicul decat cand ma aflam in tren, inapoindu-ma la Calais. Mandru de mine, mi-am varat mana in plicul cafeniu. Nu era un manuscris, ci o carticica din hartie alba de scris imbracata in panza din scoarta de copac, impaturita in doua si cusuta pe mijloc.

Si, prins cu o agrafa, era un bilet de la Helen: De cate ori alungea intr-un loc nou, facea cate una dintr-astea si le tinea ascunse in captuseala unui cufar, ferite de ochi iscoditori. Pe celelalte le-am pastrat eu, dar pe aceasta cred ca e bine sa o ai dumneata. Nu erau mai mult de patruzeci de pagini, multe nescrise pana la sfarsit.

Notitele descriau trei luni si jumatate, incepand cu prima ei zi petrecuta la tribul Tam. 03.01 04.01 Am legat carnetul asta nou ieri dar m-au intimidat prea tare paginile astea albe si goale ca sa pot scrie vreun cuvant. Voiam sa scriu despre Bankson, dar am simtit ca nu se cuvine.

I-am scris lui Helen in schimb, si-am reusit sa nu pomenesc de el nici macar o data. Corpul meu se simte mai bine. Ce jalnic ca o mare parte din durere a disparut cand i-a acordat cineva un pic de atentie.

Casa asta provizorie pe care ne-au dat-o se numeste Casa lui Zambun. Sau poate ca ar trebui sa scriu Xambun, cu voce joasa & plin de speranta, de parca simpla rostire ar putea aduce mai aproape ceva puternic, sunt convinsa ca e un spirit sau un stramos, desi nu simt nimic aici asa cum am simtit in alte case facute special pentru morti. Si daca ar fi un spirit, de ce ne-ar lasa pe noi sa-i profanam casa?

As vrea sa scriu mai mult, dar sunt prea multe simtiri care ma gatuiesc. 06.01 Dar de ce oare s-a facut atata zarva in jurul lui? Daca a fost cumva vreodata rece sau arogant sau limitat cele 25 de luni petrecute cu tribul Kiona trebuie sa-l fi vindecat de tot.

Greu de crezut povestile despre inimi zdrobite lasate in urma in Anglia. Plus ca Fen zice ca e anormal. Dar ce-am vazut eu e o prajina de om sovaitor, ravasit, inexplicabil de vulnerabil.

Un zgarie-nori pe langa mine. Nu cred ca am mai vazut atata sensibilitate si inaltime puse la un loc. Barbatii foarte inalti sunt de obicei distanti si nepasatori din fire (William Paul G.

etc). Port ochelarii fratelui sau mort."