Eu, si totusi alta

Seria Inainte sa te cunosc, cartea a III-a Lou Clark se intoarce in noul roman de succes al lui Jojo Moyes, Eu, si totusi alta, continuarea bestsellerurilor Inainte sa te cunosc si Dupa ce te-am pierdut. Lou Clark stie o multime de lucruri. Stie cati kilometri sunt intre noua ei casa din New York si noul ei iubit Sam din Londra.

Stie ca angajatorul ei e un om bun si ca sotia lui pastreaza un secret fata de el. Ceea ce Lou nu stie este ca e pe cale sa intalneasca pe cineva care ii va da toata viata peste cap. Pentru ca Josh ii va reaminti de un barbat pe care l-a cunoscut candva, iar asta o va face sa sufere.

Poate ca Lou nu va sti ce sa faca in continuare, dar indiferent ce alegere va face, asta ii va schimba cu totul viata. O poveste emotionanta, plina de optimism. - Sunday Mirror O carte geniala din partea uneia dintre autoarele noastre preferate.

- Look O poveste vesela, cu final perfect. - Daily Express Louisa Clark este un personaj de vis, iar acest roman va avea un succes urias, asa cum si merita. - Daily Mail O concluzie amuzanta, profunda si optimista a trilogiei.

- Sunday Express Jojo Moyes este autoarea bestsellerurilor Inainte sa te cunosc, Dupa ce te-am pierdut, Fata pe care ai lasat-o in urma, Ultima scrisoare de dragoste, Un barbat si o femeie, In cautarea unui destin si Silver Bay. Din seria Inainte sa te cunosc fac parte: Cartea 1: Inainte sa te cunosc Cartea 2: Dupa ce te-am pierdut Cartea 3: Eu, si totusi alta Fragment din roman: "Nu sunt experta in stari depresive. Nu am inteles-o nici pe a mea, dupa moartea lui Will.

Insa depresia lui Agnes mi se parea deosebit de greu de priceput. Prietenele mamei care sufereau de depresie - si care erau surprinzator de multe - pareau zdrobite de viata, luptandu-se sa razbata printr-o ceata care devenea tot mai densa, pana cand nu mai vedeau nici o bucurie, nici o perspectiva a placerii. O ceata care le impiedica sa vada drumul pe care ar fi trebuit sa mearga mai departe.

Iti dadeai seama de asta privindu-le cum umblau prin oras, aduse de umeri, cu buzele stranse in acele linii subtiri ale stradaniei de a capata stapanire de sine. Era ca si cum ar fi respirat tristete prin toti porii. Agnes era diferita.

Acum era vesela si guraliva, iar in clipa urmatoare, plangea si era furioasa. Imi marturisise ca se simte izolata, judecata, fara aliati. Dar nu era chiar asa.

Cu cat imi petreceam mai mult timp cu ea, cu atat mai mult constatam ca nu prea era intimidata de femeile acelea, ci ca o infuriau. Se enerva din cauza nedreptatii, tipa la domnul Gopnik, le imita cu cruzime pe la spatele lui si profera cuvinte dure la adresa primei doamne Gopnik sau a Ilariei si a sicanarilor ei. Era apriga, o flacara umana a revoltei, bombanind plina de frustrare „cipa"', „debil" ori „dziwka".

(In timpul liber, cautam respectivele cuvinte pe Google, pana mi se inroseau urechile.) Apoi, brusc, devenea cu totul altcineva - o femeie care disparea in dressing si plangea in tacere, aparand cu chipul incordat si incremenit dupa o lunga convorbire telefonica in poloneza. Tristetea i se manifesta prin dureri de cap despre care nu eram niciodata sigura daca erau reale sau nu. Am vorbit despre asta cu Treena, in cafeneaua cu Wi-Fi gratuit pe care o gasisem in prima dimineata petrecuta la New York.

Foloseam FaceTime Audio, pe care il preferam decat sa ne uitam una la alta in timp ce vorbeam - ma distragea nasul meu care parea enorm sau ceva ce facea cineva in spatele meu. De asemenea, nu voiam ca ea sa observe cat de mari erau briosele cu unt pe care le mancam. -Poate ca e bipolara, si-a dat cu parerea Treena.

- Mda. Am cautat asta, dar nu pare sa se potriveasca. Nu are episoade maniacale, doar ca uneori este...

plina de energie. - Lou, nu cred ca depresia e un soi de chestie universal valabila, a zis sora mea. In plus, nu cumva toti americanii au ceva in neregula?

Doar le place sa ia pastile cu pumnul. - Spre deosebire de Anglia, unde mama te-ar pune sa faci o scurta plimbare placuta. - Ca sa uiti de probleme, a chicotit sora mea.

- Ca sa-ti descretesti fruntea. - Ca sa te imbujorezi putin. Sa ti se insenineze fata.

Poftim! Cine are nevoie de medicamentele alea stupide? De cand plecasem, ceva se intamplase cu relatia dintre mine si Treena.

Ne sunam o data pe saptamana si, pentru prima data in viata noastra de adulte, incetase sa ma sacaie ori de cate ori vorbeam. Parea sincer interesata de viata mea(...)”