Eu, Earl și Sfârșitul ei

Greg Gaines, un licean excentric, isi propune sa isi petreaca ultimul an de liceu ascunzandu-se in biroul profesorului de istorie si facand parodii nereusite si indecente dupa filme clasice ale cinematografiei internationale, impreuna cu singurul lui prieten, Earl. Povestea capata o noua turnura atunci cand mama lui Greg ii pune in vedere sa lege prietenie cu o colega de clasa, Rachel, diagnosticata cu leucemie, o boala necrutatoare. Este o poveste amuzanta si emotionanta despre o prietenie care se naste in conditiile deosebite intre trei adolescenti.

Fragment: " Earl si cu mine provenim din lumi foarte diferite, evident si e cu siguranta nebunesc ca ne-am imprietenit. in anumite feluri, prietenia noastra nu are nicio logica. Presupun ca pur si simplu o sa va spun povestea din spate si o sa va las sa trageti propriile voastre concluzii.

Apoi ne putem face triumfatoarea intoarcere in Lumea Cancerului. Lumea Cancerului nu este nici pe departe la fel de populara precum cea a Bomboanelor. Unii observatori vor decide ca prietenia noastra este un triumf al sistemului scolar public din Pittsburg, dar eu v-as spune ca mai degraba este o dovada a puterii jocurilor video.

Mama nu a permis niciodata sa avem jocuri video in casa, cu exceptia celor educative, ca Math Blaster si ala nu era ca sa ne invete operatii matematice, ci mai degraba sa ne arate ca jocurile video sunt naspa. Totusi, prima mea intalnire cu Earl nu mi-a lasat nicio indoiala ca, de fapt, jocurile video sunt grozave. Era a doua sau a treia saptamana de gradinita.

Pana atunci reusisem sa nu interactionez cu niciunul dintre colegii mei - acesta era obiectivul meu principal, pentru ca toti ceilalti copii de gradinita pareau rai sau plicticosi sau ambele — dar, intr-o zi, doamna Szczerbiak ne-a pus sa formam grupuri si sa decoram cutii de carton. Tot ce voiau fetele sa faca era sa acopere cutiile cu sclipici, iar eu si Earl am recunoscut ca asta ar arata teribil. — Hai sa facem o arma din ea, a zis Earl.

Am crezut ca era o idee grozava. — Arma cu laser din GoldenEye, a adaugat Earl. Habar n-aveam ce insemna asta.

— GoldenEye pentru N64, a explicat Earl. Fratii mei au un N64 si ma lasa sa ma joc oricand vreau. — Am Math Blaster pe computerul meu de acasa, am spus eu.

— N-am auzit niciodata de Math Blaster, a spus Earl neinteresat. — Trebuie sa rezolvi probleme de matematica si apoi te lasa sa impusti bucati de gunoi, i-am raspuns. Apoi, realizand cat de patetic suna asta, am tacut.

Speram ca Earl sa nu fi auzit. Dar auzise si m-a privit atat cu mila, cat si cu dispret. — In GoldenEye nu trebuie sa faci matematica ci sa impusti oameni, a spus acesta triumfator si asta a rezolvat problema.

In timp ce fetele acopereau atente cutiile cu sclipici si discutau despre zane, chestii domestice sau alte prostii, Earl si cu mine stateam la celalalt capat al mesei si el mi-a povestit toata ideea din GoldenEye de trei ori. Destul de curand stabilisem ca, dupa scoala, aveam sa merg acasa la el. Soarta a aranjat ca in ziua aceea sa vina dupa mine tata care nu a vazut nimic gresit in a-si trimite copilul in Homewood cu un alt copil pe care nu-l cunoscuse pana atunci, plus cei doi frati nebunatici ai acelui copil, dintre care unul promitea mereu sa impuste mortal tot ce misca.

Earl mintise cel putin intr-o privinta: Fratii, de fapt, nu-I lasau sa se joace N64 oricand voia. Cand am ajuns la resedinta Jackson, Devin (cel mai mare) a anuntat ca trebuia sa termine o misiune inainte sa facem orice altceva. Asa ca am stat pe podea, in stralucirea ecranului si a fost cel mai fain lucru pe care-l experimentasem pana atunci.

Am privit cu o fericire fermecatoare cum Devin conducea tancul pe strazile din St. Petersburg, distrugand totul in calea lui. N-am facut niciun fel de scandal cand el ne-a spus ca o sa faca o a doua misiune.

Ne-am minunat cand s-a strecurat pe o nava de razboi, omorand in liniste o multime de oameni. "