Eu astept aici, pe bulevardul fericirii pierdute

... este ca un simbol al sau personal, dar si al unei generatii intregi de tineri, care si-au ratacit visele, sperantele, care si-au pierdut radacinile, si care, nu-si mai descopera sensul profund uman — romanesc, intr-un spatiu invadat de prostioare, nonsen-suri, de intamplari lipsite de importanta reala, lansate la televizor, seara de seara, cu dorinta de a le face stralucitoare, importante si unice... Este o grava deformare a realitatii...

Poezia lui Daniel este ca o lupta dusa in fata trecatoarelor ispite, in fata perisabilitatii vietii mondene, in fata preturilor stralucitoare, ce vand nimicuri ale vietii, luminoase, precum un licurici in noapte... Fluturi de-o zi, mascati in culori ieftine... - Lector univ.

dr. FLORIN KEVORKIAN Fragment din cartea "Eu astept aici, pe bulevardul fericirii pierdute" de Daniel Nitoi "Noi... Cum poti, gandind la veacuri nesfarsite de impliniri carnale, Tu gandul sa ti-l dedai unor monstrii greoi de amintiri banale?

Cum poti sarutul sa il preschimbi in ciuda Si-avantul dragostei sa il destinzi in huda? Oare surasu-mi de dragoste si dor Iti este, tie, doar un pamflet fior? Cum poti iubirea-mi netarmurita Sa o dedai vantului, necarmuita?

Si gandul dragostei si avantul meu Sa le alungi in basme, asemeni unui smeu? Cum poti, iubito, sa ma inseli mereu Tinandu-ma in brate, sarutandu'ma cu greu? Noi Ce-n vis doar trupul ne desparte Si gandul trist imbratisarea ni-l alina.

Noi... Ce-ndepartari plecati murim de dor Ne-ntindem radacini adanci pe culmi de sarutari. Noi!"