Eseuri despre sinucidere

Eseuri despre sinucidere. De la justificari filosofice la interdictii religioase. Cititorul nu va gasi in aceasta carte nici condamnarea sinuciderii cu argumente religioase, dar nici aprobarea ei cu argumente filosofice.

Cartea de fata nu este o colectie de predici impotriva sinuciderii, nu este o tentativa de edificare psihologica operata cu o retorica non-argumentativa si lipsita de continut. Pe de alta parte, cititorul nu va gasi aici nici apologia sinuciderii, chiar daca argumentele unor filosofi prezinta exaltat acest ultim gest al omului ca pe o forma de manifestare suprema a libertatii fiintei umane. Este o carte care se vrea o examinare a temei in spiritul antropologiei culturale, o carte in care lucrurilc sunt judecate la rece, obiectiv si echilibrat.

Fragment din cartea "Eseuri despre sinucidere" de Nicolae Iuga "§ Jean-Paul Sartre In al sau eseu de ontologie fenomenologica L'Etre et le Neant (1943) Sartre pleaca de la neantul care intra in lurne prin fiinta umana. Exista ceva ce s-ar putea numi o dovada ontologica, pe care o putem obtine nu din cogito-ul reflexiv, ci din constiinta prereflexiva a percipiens-ului. Orice constiinta este o constiinta a ceva anume.

Aceasta definitie a constiintei trebuie luata in doua sensuri distincte. Un sens care semnifica un obiect al constiintei, precum si un alt sens, care denota ca, in natura sa cea mai profunda, constiinta se raporteaza la o fiinta transcendenta. Dar prima acceptiune se distruge singura: a fi constient de ceva, asta inseamna fiinta in fata unei prezente concrete, care nu este constiinta.

Fara indoiala, se poate avea si o constiinta a absentei. Obiectul se distinge in constiinta nu prin prezenta, ci prin absenta, nu prin plenitudine, ci prin neant. Privind ontologia sa, omul este scindat intre fiintarea in sine si fiintarea pentru sine.

In-sinele este materia moarta, inerta si pasiva. Omul este prin excelenta pentru-sine, dar prin anumite determinatii ale sale — corpul, trecutul sau, necesitatea exterioara, moartea etc. — prin aceasta facticitate a sa, omul face parte si din in-sine.

Dar pentru-sine omul este constiinta, care se smulge din facticitate si obiectualitate, pentru sine omul este o existenta unica si irepetabila. In absenta unei transcendente, inzestrata cu insusiri personale, in absenta lui Dumnezeu, existenta umana este contingenta si absurda. Omul este aruncat intr-o lume cu care nu are o legatura de necesitate.

Exista o opozitie fundamentala intre Obiect si Subiect, intre lumea obiectelor si om, iar Sartre evidentiaza aceasta diferenta prin termenii corelativi de existenta si esenta."