Ernesto Che Guevara

Irlandez pe linie paterna si basc pe linie materna, argentinialul Ernesto Guevara a fost cetatean de prim rang al Cubei. In urma unui scurtcircuit mediatic, a devenit icoana miscarii contestatare studentesti, simbolul unei generatii fascinate de frumusetea si de curajul sau, erou romantic si martir crestin. Nu mai conteaza daca era intr-adevar bun, un „sfant laic“ cum fusese numit, sau daca mainile ii erau pline de sange, consecinta inevitabila a atator batalii in care nu sufereau si nu mureau doar „cei rai“.

Era onest, simpatic, cult, exaltat, imposibil de tinut in frau. Indraznet pana la autodistrugere, nebun si sinucigas, generos, fara sa-i pese de sine, el insusi primul indragostit de legenda sa de erou. Reprezenta inocenta celui care crede intr-o lume mai buna si hotararea celui care are convingerea ca poate construi aceasta lume cu propriile maini si cu armele.

Imaginea lui Guevara a functionat ambivalent: erou simbol al luptatorilor din gherila urbana, dar si al adeptilor nonviolentei, inarmati doar cu chitare. Tata fugar a cinci copii, sot a doua sotii aflat mereu departe, mare jucator de sah. Ignorant inrait al naturii umane, spunea: „Tot ce exista va fi impartit tuturor, nimeni nu va primi mai mult decat ceilalti“.

Afectuos cu copiii, spunea: „Singurii privilegiati in Cuba vor fi copiii“. Si nu si-a incalcat niciodata promisiunile, si dansa tango, si avea drept hobby fotografia. Cele 84 de fotografi alb-negru care insotesc textul documenteaza in imagini sugestive epoca si viata celui caruia i se spune, simplu si afectuos, Che.

Fragment din volumul "Ernesto Che Guevara" de Carlo Bata: „CEA MAI CELEBRA FOTOGRAFIE A LUI CHE Havana, 5 martie 1960, ora cinci si jumatate dupa-amiaza. In apropierea cimitirului Colon, pe Strada 23 ce duce de la Malecon (faleza) in inima orasului, se desfasoara funeraliile victimelor exploziei vasului comercial francez La Coubre, aruncat in aer cu o zi inainte in apele portuare. In cala se afla prima incarcatura de arme — 70 de tone — cumparata din Belgia, dupa criza relatiilor comerciale cu Statele Unite si embargoul comercial impus de guvernul de la Washington.

Imediat banuielile se indreapta spre serviciile secrete americane. Acesta este primul dintr-o serie de sabotaje impotriva guvernului cubanez, acuzat ca adoptase — dupa victoria revolutiei din 1959 — masuri impotriva cetatenilor americani. Indata ce a auzit explozia, Che s-a dus pe chei, acordand primul ajutor celor care aveau nevoie.

Cifrele sunt infricosatoare: 75 de morti si 200 de raniti. Fotograful Alberto Diaz Gutierez, zis Korda, cu aparatul Leica in banduliera, asculta discursul pe care Fidel Castro il incheie pentru prima data cu lozinca „Patrie sau moarte". La tribuna atarna un steag cubanez in berna.

Imediat mai jos se afla Jean-Paul Sartre si scriitoarea franceza Simone de Beauvoir, aflati in vizita la Havana. „Intamplator — povesteste Korda — ma trezesc cu Che in obiectiv. Cu ochii injectati, ajunsese cu intarziere din cauza unui atac de astm.

In acea seara, in Havana batea un vant rece si Che isi trasese fermoarul de la haina pana la gat." In cateva clipe, doua clicuri ale aparatului foto il imortalizeaza pe Che si expresia mahnita de pe chipul lui: par in dezordine, bereta cu steaua si o privire plina de manie si de durere. Peste ani, Alberto Granado, care il cunoscuse bine, va declara: „Daca in acea zi ar fi intalnit vreun yankeu, l-ar fi mancat de viu". Korda, care pana in 1959 lucrase in lumea modei si a publicitatii si isi alesese pseudonimul ca omagiu adus regizorului maghiar Alexander Korda, duce imediat fotografia revistei Revolucion, unde, spre dezamagirea lui, redactorii aleg pentru a insoti textul articolului despre funeralii o imagine a lui Castro care vorbeste multimii.

Asa ca se intoarce acasa cu fotografia, pe care o pastreaza in biroul lui. Vreme de ani de zile. In timpul unei sederi in Havana in 1967, Giangiacomo Feltrinelli vede fotografia si ramane strafulgerat.

Numaidecat Korda i-o face cadou. In sfarsit, cineva o apreciaza. „Sase luni mai tarziu am inceput sa o vad in ziare, la televizor", declara Korda intr-un interviu din 1997.

„Au trecut treizeci de ani, generatiile se schimba si, in ciuda acestui fapt, Che al meu le traverseaza cu aceeasi emotie."”