Energia spirituala

Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura Energia spirituala, volum tiparit pentru intaia oara in 1919, aduna sapte dintre eseurile cele mai importante ale lui Henri Bergson (1859-1941), membru al Academiei Franceze (din 1914), premiat Nobel pentru Literatura (in 1927, ca „o recunoastere a ideilor lui bogate si incitante si a stralucitei maiestrii cu care au fost infatisate“). Psihologic (in Visul sau in Constiinta si viata), filosofic (in Sufletul si corpul sau in Creierul si gandirea: o iluzie filosofica), rationamentul lui Bergson este cuceritor prin coerenta si plasticitate. „Energia“ este atestata aici numai prin actiuni care trec dincolo de varii bariere, nu cele ale unui dualism abstract, ci unele care opun o rezistenta concreta, aceea a moralei sau a religiei.

Astfel, in fiecare dintre aceste texte, deja clasicizate, gasim atat unitatea cat si diversitatea unei opere care a reprezentat o cotitura majora in gandirea contemporana, o opera inca deschisa interpretarilor. Fragment din cartea “Energia spirituala” de Henri Bergson: “Unde se poate gasi aceasta explicatie? Am putea sustine intai de toate ca falsa recunoastere se naste din identificarea perceptiei actuale cu o perceptie anterioara care seamana realmente cu ea prin continutul ei sau cel putin prin nuanta ei afectiva.

Aceasta perceptie anterioara. apartine starii de veghe, dupa unii autori (Sander, Hoffding, Le Lorrain, Bourdon, Belugou), visului dupa altii (James Sully, Lapie etc.), starii de veghe sau visului dar intotdeauna inconstientului dupa Grasset. In toate cazurile, fie ca e vorba de amintirea unui lucru vazut sau de amintirea unui lucru inchipuit, am avea de-a face cu o evocare confuza sau incompleta a unei amintiri reale.

Aceasta explicatie poate fi acceptata in limitele in care o ingradesc cativa dintre autorii care o propun. Intr-adevar, ea se aplica unui fenomen care seamana sub anumite aspecte cu falsa recunoastere. In prezenta unui nou spectacol, ni s-a intamplat tuturor sa ne intrebam daca nu-l mai vazuseram alta data.

Reflectand, descopeream ca odinioara am avut o perceptie analoaga care infatisa cateva trasaturi comune cu experienta actuala. Dar, fenomenul de care este vorba aici e foarte diferit. Aici, cele doua experiente apar in totalitate identice si ne dam seama clar ca nicio reflectie nu ar reduce aceasta identitate la o asemanare vaga, pentru ca nu ne aflam pur si simplu inaintea a ceva deja vu: este cu mult mai mult decat atat, e ceva “deja trait” prin care trecem.

Credem ca avem de-a face cu o reintoarcere integrala a unuia sau mai multor minute din trecutul nostru, cu totalitatea continutului lor reprezentativ, afectiv, activ. Kraepelin, care a staruit asupra acestei prime diferente mai semnaleaza inca una. Iluzia de falsa recunoastere se napusteste dintr-odata asupra subiectului si tot brusc il paraseste, lasand in urma ei o impresie de vis.

Nimic asemanator in confuzia ce se stabileste mai mult sau mai putin incet, ce se risipeste mai mult sau mai putin usor, intre o experienta actuala si o experienta anterioara care-i seamana.”