Eminescu sau despre absolut

Cu un cuvant al autoarei pentru editia romana Editie ingrijita, traducere si prefata de Marian Papahagi „Eminescu nu e o floare rara, desfacuta aproape prin miracol dintr-o samanta adusa din intamplare pe solul Daciei de suflarea vanturilor apusene: este un astru tasnit din adancurile cerurilor din Rasarit, ca marturie despre o civilizatie tanara si noua, dar inradacinata intr-un trecut de veche cultura si de severa traditie. Ca si a Luceafarului sau, si lumina lui a strabatut, inainte sa ajunga pana la noi, o cale lunga.“ (ROSA DEL CONTE) „Studiul publicat in 1963 de Rosa Del Conte are nu numai meritele incontestabile ce revin exegezelor riguroase si solid intemeiate in bibliografia de specialitate, ci si pe acela de a propune si argumenta un punct de vedere original, aparat cu eruditie si stralucire. E vorba de cea mai importanta cercetare straina dedicata lui Eminescu si una din operele de rezistenta despre poezia, proza si cultura eminesciana, de asezat alaturi de marile exegeze romanesti asupra subiectului.

“(MARIAN PAPAHAGI) Ilustratia copertei: Willow Bough, tapet de William Morris, 1887 Fragment din cartea "Eminescu sau despre absolut" de Rosa Del Conte "Eminescu nu va mai pastra titlul primei scheme ce se intituleaza Elena, cu o referinta prea precisa la un dat biografic determinat si recognoscibil. Meditatia isi denunta prin noul titlu, Mortua est!, caracterul, care nu mai e autobiografic, ci general. Cu toate acestea, precum in prima redactare, reluata la distanta de cinci ani de la acea prima schita, fantezia lui Eminescu a ramas credincioasa miscarii initiale: ' Ai pierit...' Acea stingere, acea disparitie si risipire este cea care, dupa ce a lovit inima, misca fantezia si vrea sa se traduca in cuvant, dar in cuvant creator, care sa fie sentiment si imagine.

Ea incearca sa ajunga la poezie, dar nu izbuteste sa rupa conexiunile gramaticale si accepta logica formala a figurilor retorice. Ca se repeta in fiecare vers al primei redactari. Si iata, cinci ani mai tarziu, comparatia inerta mantuita de metafora, unde sunt anulati termenii intermediari, iar transfigurarea e totala.

Dar sensibilitatea artistica a poetului mai pretinde si altceva: printr-o prima modificare, cu totul intuitiva, el a eliminat acel gerunziu cu functie de participiu prezent, ' veghind', a carui valoare activa si actuala de „care continua sa vegheze" se gasea intr-un nepotrivit contrast cu verbul ' piere'. Intr-adevar, acesta din urma spune despre disparitia a ceva ce, tocmai din aceasta cauza, nu mai poate continua sa vegheze. Forma ce rezulta este: O lampa de veghia pe triste morminte fata de Ca lampa ce piere veghind pe mormanturi.

Astfel, poetul a asigurat si celor doi senari* care compun versul un perfect paralelism de arsis** sithesis*** , alternate intr-o cadenta grava: O lampa de veghi pe triste morminte si a indepartat definitiv verbul 'piere': acea moarte, tocmai pentru ca nu mai e denuntata de cuvantul logic, e cu atat mai sugestiv sugerata de metafora care, evident, ii extinde sensul la spiritul-flacara."