Eliza si monstrii ei

In lumea reala, Eliza, o fata de 18 ani, este timida, ciudata si lipsita de prieteni. Online este LadyConstellation, creatoarea anonima a Monstrous Sea, un webcomic extrem de popular, cu milioane de followers si de fani in intreaga lume. Eliza nu-si inchipuie ca ar putea vreodata sa indrageasca lumea reala asa cum o iubeste pe cea online si nu simte nicio dorinta sa incerce.

Apoi Wallace Warland, cel mai mare scriitor de fanfiction pentru Monstrous Sea, se transfera la scoala ei. Wallace crede ca Eliza este un fan ca oricare altul si, pe masura ce baiatul o scoate din carapacea ei, fata incepe sa se intrebe daca nu cumva viata offline merita o sansa. Dar, cand secretul Elizei este impartasit din greseala cu restul lumii, tot ce a construit – povestea ei, relatia ei cu Wallace, pana si propria sanatate mintala – incepe sa se naruiasca.

Francesca Zappia analizeaza lupta complicata dusa de Eliza cu anxietatea si depresia. O poveste in care sunt presarate ilustratiile detaliate din webcomicul Elizei, desenate de Zappia insasi. O celebrare plina de patima a fandomului online.

- Booklist Aceasta carte, spusa printr-o serie de scrisori, mesaje pe internet, benzi desenate si proza, se axeaza pe problematica relatiilor si a identitatii de sine. Va rezona cu vietile adolescentilor care scriu, care creeaza arta si care iubesc fandomul. O carte care nu trebuie sa lipseasca din nicio colectie YA, mai ales din cele care vorbesc despre cultura geek.

- School Library Journal Zappia insereaza in sectiunile de proza desene din Monstrous Sea si discutii online... Scriitoarea analizeaza in profunzime felul in care fandomurile pot sa inabuse personalitatea creatorilor in jurul carora sunt create... O lectura fascinanta despre labirinturile imaginatiei si despre placerile simple ale vietii de zi cu zi.

- Shelf Awareness Fragment din carte: "Wallace intelege multe lucruri. Intelege ca pizza cu crusta umpluta trebuie mancata pana la crusta, apoi crusta ar trebui desfacuta si mancata si branza dinauntru facuta bulgarasi si savurata la urma, drept cireasa de pe tort. Intelege ca treningul e infinit mai cool decat orice alt tip de imbracaminte.

Intelege ca a comunica e ceva mult mai simplu daca intre tine si cel cu care stai de vorba se afla un ecran ori chiar si numai o bucata de hartie. Prima jumatate din noiembrie s-a dus inainte sa-mi dau seama. In fiecare zi ma trezesc si traiesc ciudatul sentiment de a vrea sa ma duc la scoala.

Acum, dimineata, stau mai mult in fata dulapului meu nu pentru ca mi-e greu sa-mi tarai picioarele si sa-mi incep ziua, ci pentru ca acolo ma asteapta Wallace si-mi place sa stau cu el, in picioare, acolo pe hol, mai mult decat sa ma duc la ora de dirigentie. Cateodata ma duc la dulapul lui si stam acolo o vreme. Nu vorbim, pentru ca sunt prea multi oameni in jur si Wallace nu suporta sa scrie pe suprafete verticale.

In timpul orelor, ma dedic total schitelor pentru paginile din Monstrous Sea, pe care le finalizez in orele de dinainte si de dupa pranz, ascunzandu-le la fundul rucsacului, sa nu le gaseasca Wallace. Nu ca m-as gandi vreodata c-ar cotrobai prin lucrurile mele. Nu cred asa ceva.

Dar s-ar putea intampla sa mi se deschida caietul de desen din greseala sau imbecilul de Travis Stone si-ar putea face aparitia si le-ar putea lua si raspandi peste tot, sa le vada toata scoala. La pranz stau cu Wallace - daca e cald, in curte, dar, de obicei, la una dintre mesele din cantina iar el imi da noi capitole transcrise din Monstrous Sea cand sunt gata, pe care eu le devorez, ca o bestie flamanda ce sunt, si el zambeste. Wallace intelege.

Wallace intelege ce inseamna sa creezi ceva. Ti se intampla vreodata sa ai o idee pentru o poveste ori pentru un personaj sau chiar un simplu dialog ori ceva de genul si deodata toata lumea pare mai senina? Ca si cum totul se deschide si totul are sens?

Are privirea atintita la un vraf de hartii - ultimul capitol transcris din Monstrous Sea. Suntem langa terenul de tenis, in spatele liceului. Frunzele danseaza peste terenurile goale in vantul inghetat.

I-am zis mamei ca-i iau eu pe Sully si pe Church de la scoala., ca sa am o scuza sa mai raman cu Wallace. Stam la capetele bancii, cu fata unul la celalalt. - Cred ca asta se numeste epifanie.

Te deschide si lasa lumina sa intre. Ridica privirea din foi si-mi zambeste. — - Dap.

Exact. Are gropite. Doamne sfinte, gropite!

"