Elegie pentru Mihai

Prilejuit de moartea lui Mihai I, eseul memorialistic al lui Ion Vianu schiteaza principalele etape din viata regelui pe fundalul deopotriva al evolutiei Romaniei si al vietii autorului. De la regele-copil la anii razboiului, cind Ion Vianu il vede in multe rinduri pe Mihai trecind prin fata casei in care locuia, si actul de la 23 august, de la anii exilului, in care autorul il intilneste de asemenea pe rege la Versoix de mai multe ori, la avatarurile epocii postdecembriste, biografia lui Mihai I e, in ciuda calitatilor pe care acesta le-a avut, una marcata esential de esec – si poate tocmai de aceea romanii se regasesc atit de bine in ea –, insa un esec trait mereu cu remarcabila demnitate. Viata Regelui Mihai poarta amprenta tragediei (care statea scrisa pe chipul sau, un joc de riduri si de mimici care sugera nu numai maiestatea ranita, ci si lacrimile, disperarea stapinite; o privire care avea luciri sfisietoare).

Daca Mihai este atit de bine inteles si iubit este pentru ca romanii se regasesc in esec. Numai El a putut aduce neamului Lui mingiierea si proba ca acest esec se poate trai in demnitate si chiar in frumusete, frumusetea dureroasa a tragediei - Ion Vianu Fragment din cartea "Elegie pentru Mihai" de Ion Vianu: "Explicatia rationalista interpreta aparitiile ca acte de rezistenta ale celor ce nu admisesera abdicarea. Se prea poate sa fi fost asa, dar pot accepta si ca erau imagini ale inconstientului colectiv.

Ingerul lasa pretutindeni urme; orice loc care a fost in contact cu prezenta incorporala devine o hierofanie. Oamenii erau impresionati, dar cei mai multi, precum Maria Rosetti, si-au revenit indata din cadere si au decis sa se ridice si sa-si continue drumul. Odata cu plecarea in exil, Mihai inceta sa mai fie Regele Copiilor, al Copiilor si al Patriei, si devenea semnul viu al ratacirii noastre.

In acelasi timp lasa o urma durabila si prin fapta sa „,Actul" de la 23 august 1944, in care facuse, in deplina constiinta, ce credea ca este bine pentru tara. Ceea ce nu stia toata lumea era ca alaturi de curaj (curajul fizic il avea, cum a dovedit-o mai tarziu, ca pilot de incercare, dar si curajul moral, imboldit de constiinta datoriei) se strecura o trasatura de caracter de care nu va fi fost scapat toata viata: sovaiala. Ca si Printul Danemarcei, Hamlet al lui Shakespeare, Regele, in fata actiunii pregeta.

L-am vazut la Beau-Rivage Palace intrebandu-se inca o data daca un rege, cum il admonestase Churchill, nu fuge. Dar ce nu se stia, in afara unui mic numar de prieteni intimi, complotistii de la 23 august, era ca si arestarea Antonestilor se produsese cu pretul unor enorme ezitari."