Efectul Rosie

Traducere din limba engleza si note de Ines Hristea Continuarea bestsellerului international Proiectul Rosie Al doilea roman al trilogiei Rosie, in care Don Tillman afla ca oamenii trebuie sa se adapteze imprejurarilor ca sa supravietuiasca. Don si Rosie sunt de-acum impreuna. Proiectul Sotia a luat sfirsit cu rezultatul asteptat si cei doi traiesc fericiti in New York, cind o surpriza le intrerupe ritmul atit de exact al vietii impreuna: Rosie e insarcinata.

Incercind sa treaca peste piedicile puse de boala lui genetica, Don cauta febril informatii despre „ce face un tata” si se-ncurca in detalii despre hranire rationala, ingrijire postnatala si comportamentul copiilor. Din fericire, Gene, vechiul lui prieten, ii e aproape, caci si-a parasit sotia si s-a mutat alaturi de Don si Rosie. Si, in vreme ce Don inca se obisnuieste cu ideea paternitatii – si in acelasi timp face eforturi sa-i impace pe Gene si Claudia, repara frigiderul imens ce-i ocupa jumatate de apartament si se fereste de Lydia, asistenta sociala cu obsesii nebanuite –, isi da seama ca e pe cale sa rateze tot ce a reusit sa obtina pina atunci, caci aproape uita de Rosie chiar cind ea are atita nevoie de ajutorul lui.

Atentia lui Simsion pentru detaliu aduce la viata lumea lui Don, un univers minunat, neobisnuit. Dar, in loc sa se foloseasca de sindromul Asperger, de care sufera protagonistul, si sa indrepte atentia catre un destin tragic, el exploreaza povestea unui om extraordinar, care invata sa traiasca printre oameni obisnuiti si sa iubeasca. - USA Today Citind Efectul Rosie, vei gasi o lista a celor mai apreciate calitati ale unui prieten, ale unui sot sau tata.

- Booklist Unul dintre cele mai bune romane pe care le-am citit vreodata. - Bill Gates Fragment din cartea "Efectul Rosie" de Graeme Simsion: "— Mama ei a murit cand ea avea zece ani. Chiar daca mama ei - iubirea mamei ei - nu era perfecta, Rosie n-a avut timp sa afle asta.

Asa ca a pornit in cautarea tatalui perfect, care normal ca nu exista, dupa care si-a gasit sotul perfect. — Eu nu sunt perfect, am spus. — In felul tau, esti.

Tu crezi in dragoste mai mult decat oricare dintre noi. Pentru tine nu exista nuante de gri. — Ceea ce sugerezi este ca sunt incapabil sa gestionez concepte continue, ca mintea mea functioneaza pe model Boolean?

— Tu n-ai s-o inseli niciodata pe Rosie, asa-i? — Sigur ca nu. — De ce?

— Pentru ca nu e corect. Imi dadeam seama ce spun. — Asta daca nu aveti o relatie deschisa.

— Hai sa n-o luam pe panta asta, Don. Aici e vorba de tine si de Rosie. Insa, la un moment dat, Rosie va fi descoperit ca si tu esti tot om.

Ca uiti o aniversare, ca nu poti sa-i citesti gandurile. — E putin probabil sa uit o data. Iar cititul gandurilor nu e atributul meu principal.

— Asa ca, acum, Rosie a pornit din nou in cautarea iubirii perfecte. — Repetarea tiparelor, am comentat. — De unde ai auzit chestia asta?

Nu, lasa, nu-i nevoie sa-mi raspunzi. Insa, in cazul de fata, teoria e valida. Or, din ceea ce-mi spui, Rosie nu te vede ca facand parte din aceasta iubire perfecta.

Felul in care esti tu probabil ca functioneaza de minune cand sunteti doar voi doi, dar nu la fel de bine si cu un copil in ecuatie. In mintea ei. — Fiindca nu sunt un tata obisnuit.

— Poate. Insa obisnuit s-ar putea sa nu fie de-ajuns. Imaginea tatalui din mintea lui Rosie e problematica.

A avut multe probleme cu tatal ei, nu-i asa? — Problemele cu Phil s-a rezolvat. Sunt prieteni.

Rostind cuvintele astea, mi-am amintit de observatia lui Gene cu privire la problemele din perioada copilariei. — Asta nu schimba trecutul. Nu-i schimba ei subconstientul.

— Deci ce e de facut? — Asta-i intotdeauna partea cea mai dificila. Ajunsesem la concluzia ca oamenii de stiinta din domeniul psihologiei trebuie sa acorde mai multa atentie rezolvarii problemelor.

— Continua sa imbunatatesti treaba ca tata. Poti sa incerci sa discuti aspectul asta cu Rosie. Dar nu folosind termenii pe care i-am folosit eu."