Ecoul de azur

Autoare a 12 volume de scrieri in versuri si in proza, Viorica Popescu, din perspectiva varstei mature, priveste existenta si creatia cu ochii intelepciunii si ai pretuirii a tot ceea ce inseamna dar divin. Azurul poemelor sale din volumul ultim „Ecou de azur" – cuprinde o scanteie de viata adevarata, asupra careia poeta mediteaza rascolind sensurile cuvintelor ce definesc misterul si adevarul dinspre un„a fi" ca inceput si sfarsit. Intreg volumul de poeme „Ecou de azur" pare a fi un puzzle greu de descifrat, deoarece temele abordate alterneaza neasteptat si surprinzator intr-o ne/ordine cuceritoare, introspectand frumosul, iubirea, bucuria, timpul, existenta umana, in raport cu divinitatea, natura, actul creatiei in sine, ca dar, acceptare si optimism robust in fata implacabilului dat.

(Niculina Apostol) Fragment: “MODEL DE IUBIRE Livada/copacii Sunt modelul fiintei Total indreptatite Sa-si implineasca Multiple cerinte Cand sunt mici Te fac sa-i ocrotesti Sa speri, sa-i iubesti Apoi intoarna iubirea, visarea In sarut infiorat de frunze Si-n vise de mai Inflorite in noapte Intind brate-ramuri Sa invete zborul Prin doruri Pacalesc timpu si-i pun Inel de logodna Chiar in trupul lor de inele Si nici chiar dupa moarte Nu sunt invinsi Crengile in cruce Fruntea-n tarana Sunt tot simboluri - De intelepciune”