Ecce homo. Cum devii ceea ce esti

Nietzsche este, poate, cea mai ilustra victima a aventurii socratice a cunoasterii de sine. Viata nu poseda fenomene originale, ci numai unele repetitive, care prin reluarea lor vesnic identica isi tocesc conturul lor original. Cadrul repetitiei nu este viata, caci viata insasi este un fenomen de repetitie.

Omul este condamnat sa traiasca intr-un plictisitor sir de repetitii si reluari din care nu poate evada. Nu exista fenomene absolut unice, care sa nu fie repetitive si, probabil, la fel este si cu oamenii. Toti au mai fost nu o data, ci de nenumarate ori in trecut si vor mai fi de nenumarate ori in viitor.

Tot ce trebuia si putea sa se produca s-a produs deja. Restul este doar monotona repetitie: vesnica revenire a aceluiasi. Eterna intoarcere exprima nu devenirea heracliteana fara repaos, ci marile linii de stabilitate din cadrul existentei.

Prin ea, Nietzsche vrea sa eternizeze trecatorul, socotind timpul ca etern, eterna intoarcere, adica schimbare si stabilitate. Ecce homo este si exercitiul acestui impas al gandirii lui Nietzsche. Prin aceasta insa Nietzsche si-a adus contributia la instaurarea unui nou „idol” al lumii moderne dupa ce aceasta a denuntat prezenta „idolilor” de tot felul in spatiul ei de constiinta.

(Vasile Musca) „Intrucat, in scurt timp, va trebui sa ma adresez omenirii cu cea mai grea solicitare care i-a fost prezentata vreodata, mi se pare imperios necesar sa spun cine sunt. In principiu, ar trebui sa se stie: caci nu m-am lasat «neatestat». Dar discrepanta dintre maretia misiunii mele si micimea contemporanilor mei si-a gasit expresia in faptul ca nici nu am fost auzit, nici nu am fost vazut.

Traiesc pe propriul meu credit, sa fie poate o simpla prejudecata faptul ca traiesc?... Este de ajuns sa stau de vorba cu vreun «om cultivat», care vine vara in Engadina de Sus, ca sa ma conving ca nu traiesc... In aceste imprejurari, este o indatorire impotriva careia obisnuinta mea si, mai mult chiar decat aceasta, mandria instinctelor mele, se revolta, anume aceea de a spune: Auziti-ma!

caci eu sunt cutare si cutare. Inainte de toate, nu cumva sa ma confundati!” (Friedrich Nietzsche)