Dulci meleaguri

Prozator, dramaturg, cineast. Mircea Daneliuc s-a nascut la 7 aprilie 1943 in Hotin. A absolvit Liceul "C.

Negruzzi" din Iasi (1961), Facultatea de Filologie a Universitatii "Al.I. Cuza" din Iasi (1966) si Facultatea de Regie si Film a IATC din Bucuresti (1972). Intre 1990-1995 a fost director al "Alpha Films International" din Bucuresti, iar intre 1997 - 1998, director general al "Rofilm S.A." din Bucuresti.

Debuteaza editorial in 1997 cu romanul Pisica rupta. Dupa volumul de debut, publica romanele: Marilena si cateva voluptati (1999); Apa din cizme (2000), Petru si Pavel(Editura Paralela 45, 2003) si volumele de teatru ?chiopul binemirositor (1999) si Doi pinguri (2000). A regizat urmatoarele filme: Cursa (1975), Editie speciala(1977), Proba de microfon (1980), Vanatoarea de vulpi(1980), Croaziera (1981), Glissando (1984), Iacob (1988), A 11-a porunca (1991), Tusea si junghiul (1992), Patul conjugal.

CUPRINS: Obiecte fricoase Ape mici Dulci meleaguri Tort de fructe Racoarea subtire a libertatii Autodenunt de onoare Un picior de plai, cu spitul Talantii Plapumioara de tabla O mie de lupi Demisol Trupul meu ca un player Fragment din proza "Talantii" de Mircea Daneliuc: “Ma culcasem cu gandul la Buturugeni si asa m-am trezit. Pusesem ceasul la sase. Ordin cu o seara in urma, ma sunase tov.

maior Ciobanel: activeaza o sursa si-i raportezi lui Gaman. Mai, si-aveam o treaba, imi luasem liber pana luni, doua zile... Sursa Barbu; il sun, dormea, i-am dat desteptarea: bai, te duci si vezi ce picteaza popa acolo, locu-i curat, e plecat la Sinaia, maine-i duminica...

Nu poti sa te speli, dimineata n-are presiune si sapunul asta nici nu spumeaza, ar trebui sa fac rost de-un Fa. Numai ca cine te atinge, cu profesia care o am, cu cafea si cu Lux, sau cu Fa? Cu sapun mergi la doctor, altfel nici nu se uita...

Neli dormea cu gura deschisa, putin ii pasa de javra de verisor, imi da niste stari treaba asta, ca-mi vine sa nu stiu... Am lasat-o in pat si-am coborat sa stau la iaurt si graham. Batrani ce cu mandrie poarta.

Genunchiul, innebunesc!... Ma omoara la scari. Pe urma, aici.

Nu-mi amintesc drumul cu rata prin Mihailesti, sau daca m-am urcat in autobuz, nici n-am observat, nu tin minte, m-am trezit nu stiu cum in biserica si ma uitam pe pereti. Brusc, dar normal, intelegi, ai sa zici c-am visat, n-am visat, daca spun normal, normal, absolut! Mi-am dat seama abia seara tarziu, in parcare, cand m-am intors de pe munte si-am incercat usa la Dacie.

Uitasem oglinda afara, noroc ca nu mi-au saltat-o. Am scos-o si am pus-o pe bancheta, in spate. Am inchis, am tras si de portiera ca sa verific.

Te pomini ca m-am scrantit, mi-o fi turnat ceva-n ceai; cum am ajuns eu pe munte si in biserica aia unde-am ajuns?... Nu-mi explic. A trecut Vatamanu de la patru si m-a salutat.

Lumea ma cam respecta. Si tocmai urcam la doi, unde stau, cu grija, incet, asteptam sa-mi dea junghi in artroza de la genunchi, dar pe cuvant daca ma mai durea..."