Drumul către libertate

Sint extrem de recunoscatoare pentru doua lucruri: ca m-am nascut in Coreea de Nord si ca am scapat din Coreea de Nord. - Yeonmi Park Yeonmi Park a crescut crezind ca e normal sa vada cadavre in drum spre scoala si sa fie atit de flaminda, incit sa manince plante salbatice. A fost invatata sa nu-si exprime niciodata parerile si i s-a spus ca „Iubitul Conducator” poate sa-i citeasca gindurile si sa o pedepseasca pentru ele.

La virsta de 13 ani, dupa ce tatal ei a fost condamnat la munca silnica, Yeonmi si familia ei au luat decizia disperata de a fugi din Coreea de Nord traversind fluviul inghetat Yalu in China, unde au cazut insa in miinile traficantilor de persoane. Dupa aproape doi ani de captivitate intr-o lume la fel de brutala si de periculoasa ca aceea pe care o parasisera, Yeonmi si mama ei si-au riscat din nou viata, strabatind desertul Gobi si orientindu-se dupa stele in drumul lor spre libertate. Yeonmi Park isi spune pentru prima oara povestea uluitoare, cu demnitate, curaj si uneori cu umor.

Drumul catre libertate e o marturie despre forta spiritului uman si despre riscurile pe care sintem dispusi sa ni le asumam ca sa fim liberi. Realista si cutremuratoare. - The Observer Una dintre cele mai cumplite povesti pe care le-am citit vreodata.

O carte ce te face sa fii recunoscator pentru libertatea pe care nu ai obtinut-o niciodata prin lupta. - The Bookseller O carte elocventa, dureros de sincera, ce infatiseaza dificultatile multor nord-coreeni. - Kirkus Reviews Fragment din volumul "Drumul catre libertate" de Yeonmi Park “Intre timp, eu si sora mea am fost nevoite sa abandonam scoala.

Teoretic, educatia este gratuita in Coreea de Nord, dar elevii trebuie sa-si cumpere rechizitele si uniformele iar scoala se asteapta sa aduci daruri (alimente si altele) pentru profesori. Nu mai aveam bani pentru asa ceva, asa ca nimanui nu ii mai pasa daca mergeam sau nu la scoala. In plus, eu si Eunmi trebuia sa ne petrecem tot timpul numai ca sa supravietuim.

Ca sa ne spalam hainele si vasele, trebuia sa mergem pina la fluviu si sa facem o copca. Aproape in fiecare zi una dintre noi trebuia sa stea la coada la pompa ca sa aduca apa pentru gatit si pentru baut. Mincarea pe care ne-o lasa mama nu ne ajungea niciodata prea mult, asa ca eram foarte infometate si slabe.

Asa cum a prezis mama, copiii din oras au inceput sa-si bata joc de noi pentru ca eram o familie de criminali. Toata lumea spunea ca tata distrusese viitorul nostru luminos si ca ne lasase intr-o situatie disperata. Noi le intorceam spatele si plecam cu fruntea sus.

Dar stiam ca spun adevarul. Dupa ce tata a fost inchis si dat afara din Partidul Muncii, soarta noastra era pecetluita. Nu prea mai existau sperante ca vom mai fi vreodata o familie fericita.

Dupa iarna aceea lunga si intunecoasa din 2002-2003 m-am procopsit cu o eruptie dureroasa pe fata, care se crapa si singera cind stateam in soare. Eram mai tot timpul ametita si aveam probleme cu stomacul. Erau multi copii care sufereau de asa ceva, iar mai tirziu am aflat ca toti aveam pelagra, provocata de lipsa acidului nicotinic si a altor minerale.

Un regim de infometare bazat in principal pe porumb si lipsit de carne va declansa boala, care te poate ucide in citiva ani daca nu ai o alimentatie mai sanatoasa. Dupa ce am fugit in Coreea de Sud, am fost surprinsa sa aud ca bobocii de floare si ramurile verzi de primavara simbolizeaza viata si reinnoirea in alte parti ale lumii. In Coreea de Nord, primavara este anotimpul mortii.

Este perioada cind rezervele noastre de alimente sint epuizate, iar fermele nu mai produc nimic de mincare pentru ca noile culturi abia se insaminteaza. Primavara mureau cei mai multi oameni de foame.”