Dragostea Florii-de-Bujor

China, secolul al saptesprezecelea. Floare-de-Bujor are aproape saisprezece ani si, ca toate fetele de varsta ei, a fost deja promisa in casatorie de catre familie unui barbat despre care ea nu stie nimic, nici macar numele. De ziua ei, tatal sau, un om foarte luminat pentru timpul sau, ii ofera ca dar o reprezentatie dupa o opera clasica din literatura chineza, "Pavilionul Bujorului", carte care pare sa reflecte soarta tinerei fete.

Desi fetele nemaritate nu au voie sa iasa in public, vor vedea reprezentatia de dupa un paravan. Acesta este momentul cand Floare-de-Bujor se indragosteste de un tanar distins si foarte aratos. "Pavilionul Bujorului" are la baza povestea adevarata a trei femei din secolul al XVII-lea din China, care s-au casatorit cu acelasi barbat, imediat una dupa cealalta.

Aceste trei femei au scris impreuna prima carte, "The Three Wives' Commentary", o lucrare de critica literara despre opera "Pavilionul Bujorului". La acea vreme, femeile din China aveau voie sa citeasca opera, dar nu si sa o vada dramatizata. In secolul al XVII-lea, China avea cele mai multe scriitoare publicate comparativ cu restul lumii.

Lisa See a fost fascinata de aceasta descoperire si a hotarat sa reinvie povestea lor. "Pavilionul Bujorului" a fost prima opera de fictiune din istoria Chinei, in care eroina, o fata in varsta de saisprezece ani, si-a hotarat singura destinul. Fragment din romanul "Dragostea Florii-de-Bujor" de Lisa See: „Mama ma invatase sa nu-mi arat niciodata sentimentele, insa cand am citit Pavilionul Bujorilor am simtit anumite lucruri: dragoste, tristete, fericire.

Acum, vazand piesa jucata in fata ochilor mei, imaginandu-mi ce se intamplase in pestera intre carturar si Liniang si vazand pentru prima data un tanar care nu facea parte din familia noastra, simteam mult prea multe lucruri. Trebuia sa ies pentru cateva momente; nelinistea lui Liniang era propria mea neliniste. M-am ridicat incet si am pasit cu grija printre perne.

Am luat-o pe una dintre aleile gradinii, cuvintele lui Liniang umplandu-mi sufletul de dorinta. Am incercat sa-mi linistesc mintea privind tacuta vegetatia. In gradina noastra principala nu existau flori.

Totul era verde, ca sa creeze senzatia de liniste, asemenea unei cesti de ceai cu aroma slaba, insa de lunga durata. Am traversat podul in zigzag care trecea peste unul dintre helesteele acoperite de nuferi si am intrat in Pavilionul Vantului, care fusese construit astfel incat adierile blande din serile sufocante de vara sa racoreasca un chip fierbinte sau un suflet febril. M-am asezat si am incercat sa ma linistesc in pavilion.

Imi dorisem enorm sa ma bucur de fiecare moment al spectacolului, insa ma coplesise mult mai mult decat puteam sa indur. Boarea noptii aducea ariile si muzica ce dadeau glas ingrijorarii doamnei Du fata de apatia fiicei ei. Doamna Du nu-si daduse inca seama, insa fiica ei era indragostita.

Am inchis ochii, am tras aer adanc in piept si am ascultat acele cuvinte. Apoi am auzit ecoul nelinistitor al respiratiei mele langa mine. Am deschis ochii; in fata mea statea tanarul pe care il zarisem prin crapatura paravanului.

Am lasat sa-mi scape un tipat scurt de surpriza inainte sa incerc sa ma adun. Eram singura cu un barbat care nu mi-era ruda. Mai rau, era complet strain.

- Imi cer scuze. Si-a impreunat mainile si a facut mai multe plecaciuni in semn de iertare. Inima imi batea; de teama, de emotie, de pericolul acelei situatii.

Omul acesta cu siguranta era unul dintre prietenii tatalui meu. Trebuia sa fiu gratioasa si, in acelasi timp, sa pastrez eticheta.\ - N-ar fi trebuit sa plec de la spectacol, am spus eu ezitand. E vina mea.

- Nici eu nu ar fi trebuit sa plec. A facut un pas inainte, iar eu m-am lasat pe spate, intr-un gest mecanic. Insa dragostea celor doi...

A dat din cap. Imagineaza-ti cum e sa gasesti dragostea adevarata. - Mi-am imaginat de multe ori.

In clipa urmatoare mi-a parut rau pentru ce spusesem. Nu asa trebuia sa-i vorbesc unui barbat, indiferent ca era strain sau sot. Stiam asta si totusi imi iesisera din gura acele cuvinte.

Mi-am dus trei degete buze, sperand sa imi retin celelalte ganduri.”