Dora Bruder

Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura Modiano este un arhitect al memoriei, reconstituind fiecare detaliu al trecutului. Aceasta ancheta interesanta si fascinanta, avand ca obiect o tanara disparuta, in care se recunoaste in mod misterios, este adanc legata de dorinta scriitorului de a-si regasi propria identitate. De aici provine si aura suprarealista a acestei povestiri.

Dora Bruder este un adanc omagiu adus acestei deportate si tuturor celor uitati, pieriti in timpul razboiului. Prin aceasta carte, care ne permite sa nu uitam, Modiano ii reda un suflu de viata acestei persoane. Fara doar si poate ca nimeni nu-si mai amintea de Dora Bruder inainte ca Modiano sa-i consacre romanul sau, pentru a nu o lasa sa se piarda, definitiv, in uitare.

Fragment din cartea “Dora Bruder” de Patrick Modiano: “Ma gandesc la Dora Bruder. Imi spun ca fuga ei nu a fost la fel de simpla ca a mea, in urma cu vreo douazeci de ani, petrecuta intr-o lume devenita pasnica. Orasul din decembrie 1941, interdictia de circulatie, soldatii, politia, totul ii era ostil si ii dorea pieirea.

La saisprezece ani, lumea toata ii era impotriva fara ca ea sa stie motivul. In Parisul acelor ani, alti rebeli, la fel de singuri ca Dora Bruder, aruncau grenade asupra germanilor, asupra convoaielor acestora si a locurilor in care se adunau. Erau de o varsta cu ea.

Chipurile unora dintre ei apar pe Afisul Rosu, si, in gandurile mele, nu ma pot impiedica sa nu-i asociez cu Dora. Vara lui 1941. Unul dintre filmele turnate de la inceputul ocupatiei a fost prezentat in Normandia si apoi in salile de cinema de cartier.

Era vorba despre Prima intalnire, o comedie draguta. Ultima oara cand am vazut-o am ramas cu o impresie ciudata, nejustificata nici de intriga lejera, nici de tonul vesel al eroilor. Imi spuneam ca Dora Bruder vazuse, poate, intr-o duminica acest film, al carui subiect este fuga unei fete de varsta ei.

Aceasta fuge dintr-un pension asemanator cu Saint-Coeur-de-Marie. Pe drum, il intalneste pe cel numit in povesti si in romanele siropoase Fat-Frumos. Filmul infatisa versiunea siropoasa si anodina a ceea ce i se intamplase Dorei in realitate.

Asa venise ideea sa fuga? Ma concentram asupra detaliilor: dormitorul, culoarele internatului, uniforma elevelor, cafeneaua unde astepta eroina dupa ce se inserase... Nu descopeream nici unul care sa poata corespunde realitatii si, de altfel, majoritatea scenelor fusesera filmate in studio.

Cu toate acestea, nu ma simteam in largul meu. Din cauza luminozitatii aparte a filmului, a asperitatilor peliculei. Toate imaginile pareau acoperite de un val care accentua contrastele si uneori le facea sa dispara intr-o stralucire boreala.

Lumina era cand foarte transparenta, cand foarte intunecata, acoperind vocile sau dandu-le un timbru mult mai puternic si mult mai nelinistitor.”