Domnul l-a trimis la tine pe cel sărman

"Oricui iti cere, da-i" – porunceste Domnul (Luca 6, 30). Aceasta este una dintre primele porunci date in crestinism. Domnul si Sfintii Apostoli o pomenesc deseori.

Si, ca sa ne determine sa o implinim mai cu osardie, au ingradit-o prin cele mai miscatoare indemnuri si chiar cu unele amenintari. Multi stiu aceasta si potrivit constiintei ar trebui sa-i ajute pe cei sarmani dupa puterile lor. Printre altele, daca am cerceta faptele noastre mai bine, nu s-ar gasi, poate, nicio fapta, care sa fi fost savarsita de noi cu mai putina atentie, ca ajutorarea celor sarmani, obligatorie pentru noi.

Ajutam asa, de mantuiala, numai sa scapam de solicitantul cel sacaitor, iar alteori, pur si simplu, refuzam. Si cate nu au nascocit zgarcenia si lacomia ca sa indreptateasca indiferenta noastra fata de cei sarmani! Ca cererile lor sunt false, ca cei ce cer sunt trandavi, ca au vicii, ca vremurile sunt grele, ca trebuie sa ne asiguram pe noi insine pentru zile negre si asa mai departe.

Toate aceste idei circula printre cei neglijenti fata de datoria lor, prin vorbe si zicatori, si ajung si la cei milostivi, si nu rareori ii abat si pe ei de la calea cea dreapta a faptelor. Atunci cand trebuie sa ajutam, mai intai de toate ne vine in minte urmatorul gand: Oare, cel ce cere chiar are nevoie? Cine stie?!

El cere, insa poate nici nu are nevoie. Cine poate spune? Sunt si astfel de oameni; dar stim, oare, cu siguranta, ca acea persoana, care sta inaintea noastra, apartine intr-adevar acestei categorii?

Iar, daca nu stim, atunci de ce sa banuim si, cu atat mai mult, sa refuzam numai din pricina unei banuieli?