Doamna si licornul

Cele sase tapiserii reprezentind Doamna si licornul, pastrate la Musee National du Moyen-Age de la Cluny, Paris, sint cunoscute in toata lumea, insa despre oamenii care le-au creat, in Evul Mediu tirziu, se stiu foarte putine lucruri. Se povesteste ca au fost comandate de un nobil francez, Jean Le Viste, iar la moartea sa, in 1500, acestea au trecut in proprietatea fiicei sale, Claude. Insa numele artistului care a proiectat tapiseriile a ramas in umbra trecutului, iar atelierul unde au fost executate nu poate fi localizat cu precizie.

Tracy Chevalier transpune putinele date cunoscute intr-o admirabila poveste, emotionanta si convingatoare, cu personaje bine conturate si realiste. Fiecare dintre tapiseriile realizate de-a lungul povestirii este intitulata dupa simtul pe care il descrie (Gustul, Pipaitul, Mirosul, Auzul, Vazul). Cea de-a sasea tapiserie, care fie incepe, fie incheie ciclul, ne este familiara, dupa cuvintele tesute in ea, sub titlul A mon seul desir.

Fragment din cartea "Doamna si licornul" de Tracy Chevalier: "Georges de la Chapelle In clipa in care l-am vazut, am stiut ca n-o sa-mi placa. In mod obisnuit nu judec asa de iute - las asta in seama sotiei mele. Dar cand a intrat cu Leon Le Vieux, mi-a cercetat atelierul cu privirea de parca ar fi fost pe o strada de mahala din Paris, iar nu pe rue Haute, langa Place de la Chapelle - loc foarte respectabil pentru un lissier.

Apoi nu s-a ostenit sa ma priveasca in fata, urmarindu-le in schimb cu privirea pe Christine si Alienor cum se miscau prin camera - el, cu tunica lui bine croita si cu pantalonii lui stramti, parizieni! Individul e prea sigur de el, mi-am zis. N-o sa-mi aduca decat belele.

Am fost surprins pana si ca venise. Ma ocup cu tesutul de treizeci de ani si niciodata un artist n-a facut drumul tocmai de la Paris ca sa ma vada. Nu-i nici o nevoie - tot ce-mi trebuie sunt proiectele artistului si un desenator bun, ca Philippe de la Tour, care sa le mareasca.

Artistii nu sunt de nici un ajutor pentru un lissier. Leon nu ma avertizase ca-l va aduce cu el pe acest Nicolas des Irmocents si, oricum, au venit mai devreme decat ma asteptam. Eram toti in atelier, pregatindu-ne pentru decuparea tapiseriei pe care o tesuseram.

Desprinsesem cartonul de sub tapiserie si i1 rulam pentru a-l pune la pastrare, impreuna cu celelalte desene de tapiserii pe care le am. Georges Le Jeune scotea ultima dintre bobine. Luc matura un loc gol pe podea, unde urma sa intindem tapiseria dupa ce aveam s-o taiem de pe razboi.

Christine si Alienor coseau, gata sa inchida ultimele fante lasate intre culori in tapiserie."