Din prietenia unui munte

Din prietenia unui munte. Mic tratat de elevare De ce muntele exercita o asemenea fascinatie? Temuti in trecut, muntii au fost considerati inca de la Rousseau drept locul luminii si al linistii, spre deosebire de orasele in care te poti pierde.

Atractia pe care o trezesc nu a mai scazut de atunci. Copil al zapezii si al brazilor, crescut in Austria si Elvetia, autorul are o relatie cu totul speciala cu subiectul sau: cu cat urca mai mult, cu atat reface legatura cu tineretea. Acest eseu despre munte incepe ca o forma de autobiografie sensibila, in care toate simturile contribuie la amintirea trecutului: a urca inseamna a intineri in spirit, a reconecta intr-o singura bucla cele doua parti ale vietii.

Dincolo de amintirile personale, drumetia este un exercitiu de prietenie, care leaga membrii aceleiasi franghii sau aceleiasi curse. Dar de ce sa urcam in varf daca urmeaza sa coboram din nou, de ce suferinta urcusului se transforma in placere, de ce absurdul acestei practici face absurdul existentei banal, ce metafizica a Absolutului este in joc aici, ce provocare? Una a timpului, a imbatranirii, a panicii sau a fricii?

Mai este loc pentru o ontologie a eroismului in vremurile noastre post-eroice? Intr-un stil stralucitor, Bruckner topeste in aceeasi zapada lucruri vazute si citite, literatura si filosofie, ritualurile unei pasiuni si intrebari despre sensul vietii - despre distrugerea ecosistemului nostru -, amurgul unei forme de aventura, amenintata ca o capodopera in pericol. Oare graba spre varfuri anunta, in felul ei, sfarsitul unei lumi?

Din prietenia unui munte evoca intr-un mod sensibil si reflexiv dragostea nemarginita a autorului pentru zapada, munte, dar poate si mai mult, pasiunea pentru urcusul spre piscuri, pe care l-a practicat toata viata, sfidand anii. - Le Monde Romancierul si filosoful ne ofera, din experienta sa personala, o evadare spre inaltimi. Un eseu in care exalta muntii si se ingrijoreaza de frumusetea lor perisabila.

- Sud Ouest Aceasta carte este o adevarata declaratie de dragoste pentru munte si, intre uimire si groaza, pentru experienta sublimului pe care o ofera. - Philosophie Magazine Traducere din limba franceza de Doru Mares. cea mai frumoasa victorie pe care ti-o poti dori este victoria asupra ta insuti.

Covarsit de spectacolul somptuos, deschid rucsacul si impart cu tovarasii mei nuci, paine si branza. Contemplu cu emotie piscurile insolente, oglinzile scanteietoare ale ghetarilor cu pereti violacei. Coborand, nu ma opresc sa admir clopoteii albastri ai gentianelor, mladitele de arnica, albastrelele, nipralele, tufele de zbarlita strecurate prin crapaturi.

Fiecare isi poate avea micul lui varf pe care este mandru ca s-a catarat. Trebuie sa mergi pe mana pariurilor inaccesibile pana la capat. Numai ce e mare ne face mari: imensitatea ne atrage spre cer.

Panta e mereu noua pentru cine o parcurge de ani si ani. Nu e deloc plictisitor sa repeti acelasi lucru, actul ramane virgin, chiar reprodus de o suta de ori. Nu am domesticit moartea, dar uneori am intinerit timpul.

Absurd cocotati la ultimele etaje ale existentei, nu avem alta alegere decat sa continuam, treapta dupa treapta. Viata este adesea comparata cu o scara: pe masura ce o urcam, realizam ca ultimii fuscei nu sunt sprijiniti de niciun perete, ci stau in gol. Ajungem ca acele personaje din desenele animate, care sar de pe o faleza si continua sa pedaleze.

Catararea este necesar sa continue, de parca ascensiunea nu ar trebui sa se opreasca niciodata. Odata atins varful, se pune problema cautarii altora, care ne provoaca si pe care cel dintai ni le ascundea. Este esential sa tragem pe sfoara pana la capat timpul si starea civila: nimic nu opreste setea de a exista si mai ales trecerea anilor.

Muntele m-a invatat o lectie fundamentala: adevarata mizerie sta in disparitia dorintelor. La altitudine, la fel ca in dragoste, esential este intotdeauna sa respingi data peremptiunii." Din prietenia unui munte. Mic tratat de elevare De ce muntele exercita o asemenea fascinatie?

Temuti in trecut, muntii au fost considerati inca de la Rousseau drept locul luminii si al linistii, spre deosebire de orasele in care te poti pierde. Atractia pe care o trezesc nu a mai scazut de atunci. Copil al zapezii si al brazilor, crescut in Austria si Elvetia, autorul are o relatie cu totul speciala cu subiectul sau: cu cat urca mai mult, cu atat reface legatura cu tineretea.

Acest eseu despre munte incepe ca o forma de autobiografie sensibila, in care toate simturile contribuie la amintirea trecutului: a urca inseamna a intineri in spirit, a reconecta intr-o singura bucla cele doua parti ale vietii. Dincolo de amintirile personale, drumetia este un exercitiu de prietenie, care leaga membrii aceleiasi franghii sau aceleiasi curse. Dar de ce sa urcam in varf daca urmeaza sa coboram din nou, de ce suferinta urcusului se transforma in placere, de ce absurdul acestei practici face absurdul existentei banal, ce metafizica a Absolutului este in joc aici, ce provocare?

Una a timpului, a imbatranirii, a panicii sau a fricii? Mai este loc pentru o ontologie a eroismului in vremurile noastre post-eroice? Intr-un stil stralucitor, Bruckner topeste in aceeasi zapada lucruri vazute si citite, literatura si filosofie, ritualurile unei pasiuni si intrebari despre sensul vietii - despre distrugerea ecosistemului nostru -, amurgul unei forme de aventura, amenintata ca o capodopera in pericol.

Oare graba spre varfuri anunta, in felul ei, sfarsitul unei lumi? Din prietenia unui munte evoca intr-un mod sensibil si reflexiv dragostea nemarginita a autorului pentru zapada, munte, dar poate si mai mult, pasiunea pentru urcusul spre piscuri, pe care l-a practicat toata viata, sfidand anii. - Le Monde Romancierul si filosoful ne ofera, din experienta sa personala, o evadare spre inaltimi.

Un eseu in care exalta muntii si se ingrijoreaza de frumusetea lor perisabila. - Sud Ouest Aceasta carte este o adevarata declaratie de dragoste pentru munte si, intre uimire si groaza, pentru experienta sublimului pe care o ofera. - Philosophie Magazine Traducere din limba franceza de Doru Mares.

cea mai frumoasa victorie pe care ti-o poti dori este victoria asupra ta insuti. Covarsit de spectacolul somptuos, deschid rucsacul si impart cu tovarasii mei nuci, paine si branza. Contemplu cu emotie piscurile insolente, oglinzile scanteietoare ale ghetarilor cu pereti violacei.

Coborand, nu ma opresc sa admir clopoteii albastri ai gentianelor, mladitele de arnica, albastrelele, nipralele, tufele de zbarlita strecurate prin crapaturi. Fiecare isi poate avea micul lui varf pe care este mandru ca s-a catarat. Trebuie sa mergi pe mana pariurilor inaccesibile pana la capat.

Numai ce e mare ne face mari: imensitatea ne atrage spre cer. Panta e mereu noua pentru cine o parcurge de ani si ani. Nu e deloc plictisitor sa repeti acelasi lucru, actul ramane virgin, chiar reprodus de o suta de ori.

Nu am domesticit moartea, dar uneori am intinerit timpul. Absurd cocotati la ultimele etaje ale existentei, nu avem alta alegere decat sa continuam, treapta dupa treapta. Viata este adesea comparata cu o scara: pe masura ce o urcam, realizam ca ultimii fuscei nu sunt sprijiniti de niciun perete, ci stau in gol.

Ajungem ca acele personaje din desenele animate, care sar de pe o faleza si continua sa pedaleze. Catararea este necesar sa continue, de parca ascensiunea nu ar trebui sa se opreasca niciodata. Odata atins varful, se pune problema cautarii altora, care ne provoaca si pe care cel dintai ni le ascundea.

Este esential sa tragem pe sfoara pana la capat timpul si starea civila: nimic nu opreste setea de a exista si mai ales trecerea anilor. Muntele m-a invatat o lectie fundamentala: adevarata mizerie sta in disparitia dorintelor. La altitudine, la fel ca in dragoste, esential este intotdeauna sa respingi data peremptiunii.