Didactica literaturii. Reorientari

Situat sub semnul conceptiei actuale despre creatie si receptare, despre literatura si lectura, studiul Alinei Pamfil configureaza o noua didactica a literaturii, o didactica a secolului XXI, conceputa ca spatiu de reflectie si de actiune dedicat, in principal, dezvoltarii personale a elevului. Ora de literatura trebuie sa depaseasca astazi analiza tehnica, interesata prioritar de forme, de structuri si de tropi, si sa (re)descopere intelegerea si interpretarea plurala a discursului literar, ca discurs complex despre lume si despre conditia umana. Scrise si argumentate impecabil, perspectivele deschise de Alina Pamfil sunt generoase si restituie profesorului de romana bucuria de a media una dintre cele mai frumoase intalniri: intalnirea liceenilor cu literatura.

Alina Pamfil este profesoara la Universitatea „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca, unde preda didactica limbii si literaturii romane. Volumul de fata continua seria inovatoare deschisa de studiile sale Limba si literatura romana in scoala primara. Perspective complementare si Limba si literatura romana in gimnaziu.

Structuri didactice deschise, intregind panorama unei cercetari coerente si substantiale, dedicate celor trei trepte de scolaritate (primar, gimnaziu si liceu). Fragment din roman: „A vorbi despre prelectura si postlectura presupune a vedea lectura cu halou cu tot, a o vedea ca proces desrasurat intre acel „inca nu" si acel „nu mai" al textului. O asemenea perspectiva asociaza prelectura cu postlectura si permite definirea celei dintai ca etapa asezata inaintea, in deschiderea lecturii propriu-zise si opusa, in consecinta, postlecturii: durata situata dupa ce s-a incheiat traversarea textului.

A vorbi despre prelectura si postlectura inseamna a vedea lectura cu halou cu tot, a o vedea ca intalnire cu un logos strain: un dialog inceput inainte de lectura primelor fraze si prelungit dupa punctul final al textului; o experienta de cunoastere in care cititorul isi construieste singur „prologul" („cuvant" anticipativ, tatonant si aproximativ, despre sensurile textului) si, tot singur, „epilogul" („cuvant" retrospectiv, despre semnificatiile operei si despre ecourile lor posibile). A vorbi despre prelectura si postlectura inseamna a vedea lectura cu halou cu tot, a o vedea ca proces de stergere si, apoi, de redesenare a frontierelor care despart spatiu-timpul cititorului de spatiu-timpul cartii, constiinta cititorului de constiinta creatorului cartii; un proces inceput inainte de lectura propriu-zisa, in momentul liminar al apropierii de carte (prin prefigurarea sensurilor asteptate) si continuat dupa incheierea lecturii, in momentele indepartarii de carte (prin interogarea semnificatiilor configurate). Exemplific, mai intai, prelectura si postlectura prin doua forme de prezenta extreme, conturate intr-un roman care pune in scena tezele importante ale teoriilor receptarii: „Daca intr-o noapte de iarna, un calator...” de Italo Calvino.

E vorba de marturisirile a doua personaje-cititori pentru care inceputul, respectiv finalul lecturii au devenit, prin locuire deplina si repetata, ratiunea de a fi a dialogului cu literatura: Un al saselea cititor, in picioare, trecand in revista dulapurile, se apropie de masa. — Momentul care conteaza cel mai mult pentru mine este cel ce preceda lectura. Uneori titlul este suficient sa aprinda in mine dorinta unei carti, care poate nu exista."