Despre Pedepse Și Recompense În Educație

Din cuprins: - Despre legitimitatea utilizarii pedepselor in scoala; - Despre recompense si rolul lor in managementul clasei; - Cum se dau ordine si instructiuni elevilor; - Momente "delicate" in desfasurarea unei lectii; - Pedepse si recompense. Comentarii pro si contra. O problema fundamentala a managementului clasei, considera Charles Howell (1), este aceea a legitimitatii utilizarii pedepselor in sistemul educational, indiferent daca este vorba de cuvinte dispretuitoare, de retinere la scoala dupa program sau de eliminare.

Sint pedepsele nu indispensabile, ci legitime in cadrul cimpului educativ scolar? Pentru ca prea multi profesori recurg la pedepse in virtutea traditiei, considerindu-le nu doar indispensabile, ci si indreptatite: „Nu a respectat regulile”, „Deranjeaza clasa”, „Lectia nu se poate desfasura in orice conditii” etc. Dar daca prin comportamentul sau elevul nu-i deranjeaza pe ceilalti si nici nu le ameninta in vreun fel integritatea corporala, asemenea interventii sint legitime?

Regulile care functioneaza in sala de clasa sint justificate, si daca da, ce anume constituie justificarea lor? Charles Howell isi propune sa justifice acest gen de interventii ale profesorului, pedepsele, plecind de la datoria elevilor de a invata si de la datoria profesorului de a le cultiva responsabilitatea in raport cu aceasta datorie. Cu alte cuvinte, a justifica una sau alta dintre procedurile utilizate de profesor inseamna a admite ca elevii care vin la scoala au datoria de a invata.

Ca atare, marea problema consta in a demonstra ca elevii au realmente datoria de a invata, datorie care nu poate fi impusa in scoala, ci se cere justificata prin elemente care depasesc cimpul educativ scolar. Intrebarea esentiala devine astfel urmatoarea: de ce vin copiii la scoala? Pentru ca numai venind la scoala trebuie sa accepte anumite elemente care tin de contextul acesteia si care sint considerate (se va vedea daca indreptatit sau nu) indispensabile procesului invatarii.

Raspunsul, care pare de bun-simt, este ca elevii vin la scoala ca sa invete, urmind ca profesorul sa concretizeze invatarea in functie de specificul diferitelor obiecte de studiu si de virsta elevilor. Iarasi, pare de bun-simt ca procesul efectiv de invatare sa depinda de continuturi si de caracteristicile de virsta ale elevilor. Ramine inca neclar in ce masura invatarea algoritmului impartirii, de pilda, este dependenta de acele elemente preliminare care alcatuiesc cimpul educativ scolar: a sta intr-o banca anume pentru o anumita perioada de timp, a ridica mina daca vrei sa vorbesti, a tine creionul in mina dreapta (sau stinga), a trage linie la caiete si tot cortegiul de reguli si circumstante care alcatuiesc rutina scolara.

In principiu, se poate sustine ca intregul context al cimpului educativ scolar este necesar, pentru ca in absenta lui nu se poate deprinde algoritmul impartirii, dar nu exista nici un fel de garantie ca un cimp educativ scolar structurat diferit, cu alte reguli si proceduri nu poate sustine chiar mai eficient invatarea algoritmului impartirii. Poate ca multe dintre elementele pe care profesorul le considera indispensabile pentru rutina scolara nu sint decit prejudecati, ilustrind mai degraba modul in care acesta abdica de la exigentele inovatiei si imaginativului in experienta educationala. Poate ca algoritmul impartirii se poate invata altfel si in circumstante diferite, dar elevii sint nevoiti sa accepte rutina pe care profesorul lor o considera indispensabila.