De doua mii de ani...

“De doua mii de ani...” este un roman. In acelasi timp, De doua mii de ani... este un scandal, o etapa dintr-o istorie a antisemitismului romanesc.

Intr-un proces al conflictelor interrasiale, “De doua mii de ani...” este o piesa incriminatorie pentru miscarea intelectualilor romani dezabuzati. Revoltatoare pentru omul rational, ciocnirea intre politic si literar a dat nastere unui alt fandom, justificabil tot cu instrumentar ideologic: evreul — victima, scriitorul — exponent al ultrajului romanesc. Toate aceste constatari nu fac altceva decat sa aseze taxonomic pozitionarile istorice ale criticii fata de roman.

(Lucian Pricop) Prefata e scrisa de Nae Ionescu. Acesta nu putea sa prevada nimic din ce avea sa vina, dar prefata a generat cel mai important scandal din literatura noastra interbelica. Mihail Sebastian (pesudonim al lui Iosef.

M. Hechter si Victor Mincu) este un prozator, dramaturg, romancier, eseist, gazetar si traducator. Aparitia, in 1934, a romanul autobiografic “De doua mii de ani...” declanseaza atacuri furibunde din partea presei, carora scriitorul le raspunde, in ”Cum am devenit huligan” (1935).

Fragment: “Iata-ma asadar aparand drepturile tumultului spiritual impotriva luciditatii. Stefan Parlea, daca ar sti, ar jubila. Pentru el eram un monstru sceptic.

Pentru Maurice Buret, devin, dimpotriva, un metafizician. Exista cred in spiritul iudeu o lupta mereu deschisa intre biologie si inteligenta, lupta de extreme, pe care nimeni dintre noi nu le-a impacat. De aceea putem fi pentru unii monstruos de lucizi, iar pentru altii monstruos de patetici.

Se va gasi mereu un Stefan Parlea sa ne denunte spiritul critic. Se va gasi mereu un Maurice Buret sa ne deteste spiritul tragic. Ar trebui gasita linia de mijloc, dar e greu de gasit, si, odata gasita, e greu de pastrat.

Ne angajam cu imprudenta, cu patima pe un drum sau pe altul, exces pe care-l platim mai tarziu, cu oboseala noastra si cu adversitatea celorlalti. Naiv, Maurice Buret, care isi imagina a-mi spune lucruri noi. Mi le-am denuntat de cate ori mai sever?

Este in mine un personaj care iubeste tensiunea, valtoarea, tumultul marilor vanturi dezlantuite. Si este un altul care iubeste ideile reci, distinctiile precise, rezerva, asteptarea. Intre acesti doi oameni, acordul e dificil, dar toate eforturile mele personale sunt in cautarea acestui acord, care trebuie incheiat si mentinut.

„Antisemitismul" lui Maurice Buret nu este, in fond, decat o rezerva psihologica, singura forma de antisemitism posibila in Franta. In acelasi sens pot fi eu antifrancez sau, mai just vorbind, anticartezian. Este o definire de pozitii intelectuale, nu o adversitate.

Exista intre spiritul evreu si valorile franceze o zona de izolare pe care timpul o poate desigur atenua, iar trecerea generatiilor o poate suprima, dar care la prima luare de contact se dovedeste foarte serioasa. A strabate aceasta zona de raceala este o problema de ordin individual, fiecare avand de invins dificultatile propriului sau temperament.”