Dansul Natasei

Dansul Natasei. O istorie culturala a Rusiei Dansul Natasei a fost nominalizata pentru Duff Cooper Prize si Samuel Johnson Prize (2003). In 2009 a primit prestigiosul Premiu „Przeglad Wschodni” (Polonia) pentru cea mai buna carte straina despre istoria Europei de Est.

O cuprinzatoare istorie culturala a Rusiei, tesuta din povesti si personaje extraordinare, Dansul Natasei acopera o perioada ce se intinde de la construirea Sankt-Petersburgului, sub domnia lui Petru cel Mare, si pina in anii regimului sovietic. Orlando Figes abordeaza domenii dintre cele mai diverse, de la arta populara pina la ritualurile magice ale samanilor asiatici, de la poezia lui Puskin pina la muzica lui Musorgski si Stravinski sau filmele lui Eisenstein, mobilizind o impresionanta distributie de artisti si aristocrati, revolutionari si exilati, preoti si libertini, tari si tirani. Titlul volumului este inspirat de o scena simbolica din Razboi si pace, in care tinara contesa aude o melodie populara si, instinctiv, incepe sa danseze.

Pornind de la semnificatia dansului Natasei, autorul exploreaza tensiunile dintre cultura inalta si cultura populara, dintre componenta europeana si componenta asiatica ale culturii ruse si examineaza modul in care artistii, scriitorii si ginditorii rusi au construit mitul „sufletului rus”. Un tur de forta. Superb, captivant, magistral.

- Simon Sebag Montefiore Splendida. O panorama fascinanta a artei si vietii rusesti. - The Independent Dansul Natasei are toate calitatile unei tragedii epice.

- Mail on Sunday E o lectura atit de placuta, incit ezit sa scriu prea mult, de teama sa nu dezvalui surprizele cartii. - Anne Applebaum Traducere de Lucia Popovici Fragment din cartea "Dansul Natasei" de Orlando Figes "Dupa cum stiu cititorii romanului Razboi si pace, razboiul din 1812 a fost un moment de cumpana in cultura aristocratiei ruse. A fost un razboi de eliberare nationala de sub dominatia intelectuala a francezilor - un moment in care nobili precum familiile Rostov si Bolkonski s-au chinuit sa se desprinda de conventiile straine ale societatii lor si au inceput o viata noua, dupa principii rusesti.

Aceasta metamorfoza nu a fost una simpla (si s-a produs mult mai lent decat in romanul lui Tolstoi, unde nobilii isi redescopera aproape peste noapte traditiile nationale uitate). Desi vocile antifranceze devenisera destul de puternice in primul deceniu al secolului al XIX-lea, aristocratia era cufundata inca in cultura tarii cu care era in razboi. Saloanele din Sankt-Petersburg erau pline cu tineri admiratori ai lui Bonaparte, ca Pierre Bezuhov din Razboi si pace.

Cel mai rafinat grup era cercul contelui Rumiantev si al lui Caulaincourt, ambasadorul francez la Sankt-Petersburg, cerc frecventat si de Helene a lui Tolstoi. „Si cum vrei sa luptam noi impotriva francezilor ? ", intreaba contele Rastopcin, guvernatorul Moscovei, in Razboi si pace.

„Crezi ca putem noi mobiliza oameni impotriva invatatorilor si idolilor nostri ? Uitati-va la tineretul nostru, uitati-va la cucoanele noastre. Zeii nostri sunt francezii, imparatia cerului e pentru noi Parisul." Totusi, chiar si in aceste cercuri invazia lui Napoleon era privita cu oroare, iar aversiunea lor fata de tot ce era francez a constituit baza unei renasteri ruse in viata si in arta.

In climatul patriotic al anului 1812, folosirea limbii franceze nu era vazuta cu ochi buni in saloanele din Sankt-Petersburg - iar pe strazi era chiar periculoasa. Romanul lui Tolstoi surprinde de minune spiritul acelei perioade, cand nobilii, care fusesera edu-cati sa vorbeasca si sa gandeasca in franceza, se chinuiau sa poarte o conversatie in limba lor materna."