Dacă există viață, vreau să trăiesc

Am aflat in Biserica puterea pe care o ascunde pocainta pacatosului si mila lui Dumnezeu. Am dorit sa ucenicesc pe langa talharul din Evanghelie, pe langa desfranata care a varsat mir, pe langa vames, pe langa fiul risipitor, pe langa Sfantul Apostol Petru, nu in momentul marturisirii sale, ci atunci cand a plans amarnic, pe langa Sfantul Apostol Pavel, sfasiat de pocainta, pe langa Marta, care se ingrijea de multe si pe langa Sfantul Apostol Toma, care dorea mijlocirea directa a pipaitului. Acestia erau oameni.

Ei ma miscau mai mult decat marii Sfinti Parinti ai Bisericii. Lacrima celor ce se pocaiesc ma misca mai mult decat gandirea teologilor. - Autorul Fragment din cartea "Daca exista viata, vreau sa traiesc" de Nicolae, Mitropolit de Mesogheia si Lavreotica "Am constatat, o data in plus, ca sensul credintei, al Bisericii, probabil si al lui Dumnezeu, au o dimensiune negativa, inradacinata in sufletele interlocutorilor mei.

Si spun inradacinata, deoarece, din ceea ce inteleg, intrebarile lor nu sunt atat pentru a cunoaste altceva, cu siguranta diferit, poate mai bun, cat pentru a exprima ceva ce exista, mai degraba, inabusit, in interiorul lor. Si sunt asa de siguri! Si este atat de gresit [demersul lor[!

Ce pacat! Este ca si cum s-au privat de nadejdea spre bine. Nu stiu daca vina o poarta polemica furioasa impotriva Bisericii, polernica "creeaza aceasta imagine, insa, sunt sigur ca si marturia noastra, ca crestini, este chiar insuficienta, iar adesea, in loc sa-L confirme pe Dumnezeu, il tagaduieste.

Toate pledeaza pentru faptul ca credinta noastra, care, in fiinta ei, este identificata cu viata cea adevarata, nu are, in cazul nostru, viata. Seamana mai mult cu o ideologie moarta, a carui unica valoare, pentru un anumit motiv imperceptibil mie, este ca trebuie sa o sustinem ca adepti si nimic altceva. Ascult, asadar, intrebarile lor, iar in adancul inimii mele coexista o nelamurire si destula tristete.

Cu toate acestea, simt si o nadejde in privinta acestor tineri. Inca de la inceput a fost creata deja o atmosfera care facilita exprimarea libera, fara ca ea sa fie restransa, intr-un mod anume, de respectul cerut sau de orice alta distanta care ar fi existat intre noi. Acest lucru mi-a placut.

Demostene avea, cu precadere, o incordare in stilul si cuvantul sau, incat confirma, pe de o parte, gandirea lui dependenta, pentru ca avea lucruri inabusite in interiorul lui, iar pe de alta parte, libertatea exprimarii lui, deoarece nu avea ezitari in modul lui de vorbire. Putea in mod liber sa-si exprime... lipsa lui de libertate.

Maria nu trada vreo tensiune."