Daca as ramane

Ce ai face daca ar trebui sa alegi? Mia este o violoncelista talentata in varsta de 17 ani, cu o familie iubitoare si un prieten minunat, Adam. Ea nu trebuie decat sa aleaga daca va merge la New York pentru a studia la Julliard sau daca va ramane in Oregon cu cei dragi.

Insa intr-o dimineata cu ninsoare, totul se schimba, iar decizia pe care brusc trebuie sa o ia este dramatica si dureroasa. Mia isi pierde parintii si fratele mai mic intr-un accident rutier, si, cu toate ca nu isi aminteste momentul impactului, ea ii poate vedea pe cei din jur si pe sine. Romanul este scris la persoana intai, Mia evoca evenimente din viata sa, descrie ceea ce vede si aude in spital, desi nu poate simti nimic si este din ce in ce mai slabita.

Dragostea pentru cei ramasi in viata si pentru Adam si pasiunea pentru muzica clasica vor determina alegerea pe care tanara o face la final. Daca as ramane ( If I Stay) atinge teme importante, despre viata, moarte si despre cum totul se poate schimba iremediabil intr-o secunda. Cartea este inspirata de o tragedie reala.

Fragment: " Tocmai m-au mutat de la Reanimare la Terapie intensiv?. Este o inc?pere în form? de potcoav?, în care se afl?

circa o duzin? de paturi ?i o sumedenie de asistente care se agit? permanent de colo-colo, citind diagramele printate întruna de computerele care ne monitorizeaz?

semnele vitale ?i se afl? la picioarele paturilor. În mijlocul camerei se afl?

alte computere si un mare birou la care st? o asistent?. Doi asisten?i se ocup?

de mine, împreun? cu doi doctori care fac cu schimbul la nesf?r?it. Unul dintre asistenti este un b?rbat taciturn, cu pielea flasc?, p?r blond ?i musta??, ?i nu-mi prea place de el.

Apoi, este o femeie cu pielea atât de neagr?, încât pare albastr?, ?i voce cântat?. Imi spune „scumpo" ?i aranjeaz? mereu p?tura in jurul meu, de?i eu, fiind nemi?cat?, nu o deranjez din loc.

Sunt a?a de multe tuburi ata?ate de trupul meu, încât nu pot s? le num?r pe toate: unul îmi iese din gât, respirând pentru mine, altul mi-a fost b?gat pe nas pentru a-mi men?ine stomacul gol, cel din ven? este pentru hidratare, în vezic?, - pentru urinare, câteva sunt lipite de piept pentru a înregistra b?t?ile inimii, iar altul este ata?at de un deget pentru a-mi monitoriza gradul de oxigenare sanguin?

?i saturare a hemoglobinei. Ventilatorul care m? ajut?

s? respir susur? într-un ritm lini?titor, ca un metronom - inspira?ie, expira?ie, inspira?ie, expira?ie.

Cu excep?ia doctorilor, a asistentelor ?i a cuiva de la Serviciiie sociale, nimeni nu a intrat s? m? vad?.

Asistenta social? le vorbe?te bunicilor pe un ton coborât ?i comp?timitor. Le zice c?, starea mea este „grav?".

Nu sunt tocmai sigur?, ce vrea s? spun? cu acest cuvânt.

La televizor, pacien?ii sunt întotdeauna fie in stare critic?, fie stabiliza?i. Grav nu sun? a bine.

Când lucrurile sunt grave, ajungi în mormânt. - A? vrea s?

putem face ceva, zice bunica. M? simt atât de inutil?

dac? doar stau ?i a?tept. "