Cum văd eu lumea

Cum vad eu lumea. O antologie Devenita simbol al stiintei, mai mult, simbol al unei intelepciuni care depaseste frontierele stiintei, ajungand la intrebarile esentiale despre ordinea universului si rostul nostru pe pamant, figura lui Einstein continua sa exercite o fascinatie fara egal, atat asupra oamenilor de stiinta, cat si asupra profanilor, cuceriti de clarviziunea, nonconformismul si umorul sau. Cum vad eu lumea reuneste articole si conferinte ale lui Einstein, definitorii pentru calea urmata in cercetarile sale stiintifice, pentru personalitatea si viziunea lui asupra lumii, texte prin care savantul a urmarit sa se apropie de publicul larg, fara a lasa in umbra rigoarea fizicianului.

La un secol de la descoperirea teoriei relativitatii, problemele puse aici de Einstein sunt inca in actualitate, iar perspectiva lui e un model pentru fizicienii care incearca sa ajunga la o teorie unificata, o teorie „tot ce exista”- ideal caruia Einstein i-a inchinat intreaga viata. Fragment din volumul "Cum vad eu lumea" de Albert Einstein: "Mi se pare neindoielnic ca gandirea noastra se desfasoara in cea mai mare parte fara aplicarea semnelor (cuvintelor) si pe deasupra, in mare masura, inconstient. Caci cum am putea altfel ajunge sa ne „miram" in mod absolut spontan de o traire?

Aceasta „mirare" pare sa se produca atunci cand o traire intra in conflict cu o lume de concepte suficient de bine fixata in noi. Cand un asemenea conflict este trait cu putere si intens, el se rasfrange, intr-un mod hotarator, asupra lumii gandirii noastre. Dezvoltarea acestei lumi a gandirii este, intr-un anumit sens, o fuga continua din starea de „mirare".

O mirare de acest fel am trait eu la patru sau cinci ani, cand tatal meu mi-a aratat o busola. Faptul ca acest ac se comporta intr-un mod atat de determinat nu se potrivea deloc cu felul de evenimente care-si puteau gasi un loc in lumea inconstienta a conceptelor (a efectelor legate de „atingere"). Imi mai amintesc si acum, sau cred ca imi amintesc, ca aceasta experienta a avut asupra mea o influenta profunda si statornica.

Trebuia sa fie ceva dincolo de lucruri, ceva care sa fie profund ascuns. Omul nu reactioneaza in felul acesta fata de ceea ce se petrece sub ochii lui inca din copilarie; el nu se mira de caderea corpurilor, de vant si de ploaie, de luna, nici de faptul ca aceasta nu cade, nici de deosebirea despre cele insufletite si neinsufletite. La varsta de doisprezece ani am trait o a doua mirare, de un fel cu totul deosebit, legata de o carticica despre geometria plana euclidiana care mi-a cazut in mana la inceputul unui an scolar.

Am intalnit aici enunturi, de exemplu despre intersectia celor trei inaltimi ale unui triunghi intr-un punct, care, desi nu erau in sine catusi de putin evidente, puteau fi demonstrate cu asemenea certitudine incat orice indoiala parea sa fie exclusa.”