Cum sa cresti un copil sigur de sine

Parintii din ziua de astazi simt in mod constant presiunea de a fi "perfecti". Insa, incercand sa faca totul "ca la carte", ei pierd din vedere ceea ce copiii au realmente nevoie pentru siguranta lor afectiva, afirma autorii cartii de fata. Creatori ai eficientei metode de parentaj "Cercul Sigurantei", cei trei psihoterapeuti americani ii invata pe parinti (dar si pe psihologi) cum poate fi pastrat echilibrul intre dorinta de a proteja copilul si nevoia acestuia de autonomie, ce fel de nevoi emotionale poate exprima sugarul sau copilul aflat in dificultate, dar si in ce fel parintele poate sa-si ajusteze propriul stil de parentaj, dand dovada de flexibilitate, de o mai buna intelegere de sine si de disponibilitatea de a invata din greseli.

Plina de cazuri sugestive, de instrumente intuitive ("muzica rechinilor", "Mainile care sustin Cercul Sigurantei" etc.) si de teste de autoevaluare, cartea ofera solutii pentru crearea si intarirea atasamentelor sigure intre parintii si copii. Kent Hoffman, Glen Cooper si Bert Powell, psihoterapeuti de orientare psihanalitica, avand peste 30 de ani de experienta in tratarea copiilor si adolescentilor, activeaza in cadrul centrului Circle of Security International din Spokane (Washington), formand parinti si psihologi in metoda de interventie "Cercul Sigurantei", bazata pe teoria atasamentului. Christine M.

Benton este o scriitoare profesionista din Chicago. Fragment din volumul "Cum sa cresti un copil sigur de sine" de Kent Hoffman, Glen Cooper si Bert Powell: „Increderea dobandita de timpuriu radiaza pe tot parcursul vietii. Acest copil de sase ani s-a inconjurat din nou de raspunsul plin de atentie si grija al parintilor sai, o resursa care ii e cunoscuta inca din momentul nasterii.

Ceea ce a trait ea in primii ani de viata a fost o armonizare si o sensibilitate care i-au ingaduit sa se simta in siguranta si sa aiba incredere in caminul ei ocrotitor. Copiii mici au nevoie sa stie ca pot conta pe cineva care are grija de nevoile lor fizice si emotionale. Increderea in sine si in altii se construieste in mod invariabil din experientele timpurii de disponibilitate si sensibilitate ale cel putin unuia dintre parinti — cu alte cuvinte, din siguranta data de atasament.

In domeniul psihologiei dezvoltarii, formarea unui sentiment coerent al sinelui — personalitate, identitate si asa mai departe — este, fireste, un tel esential. Cand un parinte reactioneaza cu sensibilitate si caldura la nevoile cele mai timpurii ale copilului, sinele se formeaza cu fiecare interactiune, exact asa cum lumanarea se ingroasa cu fiecare scufundare in ceara. Cheia rezida tocmai in interactiune; in cadrul acestei prime relatii, individualitatea bebelusului se cultiva si se perpetueaza in toate celelalte relatii pe care le dezvolta de-a lungul vietii.

Cand atasamentul este unul securizant, toate abilitatile psihologice ale copilului in crestere sunt hranite pentru a crea un sine coerent — ale carui amintiri individuale si imagine de sine vor fi in acord cu istoricul sau de viata. Poate parea paradoxal ca putem capata un sentiment solid al sinelui doar pusi in context cu ceilalti. Dar poate nu e catusi de putin paradoxal: Cum isi da seama un copil ca e o fiinta de sine statatoare daca nu intelege ca in „noi" exista un „eu"si un „tu"?

Atasamentul securizant fata de un adult ocrotitor le ofera bebelusilor sprijinul de care au nevoie pentru a deveni indivizi autonomi, fara sa fie supusi stresului si confuziei aduse de faptul de a fi singuri si neajutorati. Pentru a parcurge procesul adesea dificil al formarii sinelui, bebelusii au nevoie de un „altul" care sa poata intelege totul cu empatie si care sa ii ajute sa isi regleze emotiile. In multe dintre experientele pe care le traverseaza copilul, acelea in care este alinat, linistit, stimulat cu sensibilitate, calmat, e ca si cum i s-ar inchega si fortifica sinele, expus fiind in mod repetat unui mediu ocrotitor si unei relatii de calitate.

Pentru un bebelus, a nu fi singur inseamna conservarea vietii. Dar cercetatorii din domeniul atasamentului, cat si cei din domeniul teoriei relatiilor de obiect afirma ca supravietuirea inseamna mai mult decat o inima care bate si un stomac plin. Bebelusii au impulsul de se conecta la acea persoana disponibila, care ii poate ajuta sa desluseasca universul haotic in care s-au trezit.

A nu gasi aceasta legatura lasa in sufletul lor un vid inspaimantator. Psihanalistii, intre care Donald Winnicott, numeau teroarea de a fi singur sau de a fi abandonat ca pe una dintre „agoniile primitive".”