Cultura moderna pe intelesul oamenilor inteligenti

Despre criza culturii se vorbeste astazi pe nenumarate voci si pe toate meridianele. Dar inseamna asta ca intelegem ce se intampla cu noi si ca vedem mai clar incotro ne indreptam? Roger Scruton incearca sa dea un raspuns pornind de la radacinile culturii inalte si de la avatarurile suferite de ea odata cu „dezvrajirea“ lumii petrecuta in secolul Luminilor.

O carte stralucita si incantatoare. - ALA Booklist Putini ganditori se ridica, astazi, la nivelul lui Scruton. Modul in care este diabolizat si respins de establishmentul academic e de-a dreptul dizgratios.

In comparatie cu el, cei mai multi dintre criticii lui sunt niste pigmei intelectuali. - BRYAN APPLEYARD, The Sunday Times Traducere si note de Dragos Dodu Fragment din cartea "Cultura moderna pe intelesul oamenilor inteligenti" de Roger Scruton "Taramul supranatural devine o realitate pentru noi ori de cate ori ne confruntam cu misterul mortii si atarnam deasupra abisului. Stim atunci ca enigma existentei nu poate fi cuprinsa in cuvinte, ca doctrinele religioase, in masura in care sunt numai doctrine, nu reusesc nici pe departe sa ne dea un raspuns.

Confruntandu-ne cu moartea, ne pomenim in fata vertiginosului, in fata abisului fara fund, a incognoscibilului - supranaturalul in cea mai stranie forma a sa. O spaima primara ne cuprinde pe toti - spaima de noapte, de sfarsit si de neant. Ritul religios risipeste aceasta spaima, unindu-ne nu doar aici si acum cu comunitatea, ci si pe taramul mortilor.

Antropologii au observat printre oamenii pe care-i studiaza tendinta de a asimila nasterea si moartea cu „tranzitiile" care semnifica o schimbare in statutul social. Riturile funerare si ceremoniile de nastere (botezurile) sunt precum „riturile de trecere" care insotesc initierea, casatoria si pregatirea tribului pentru razboi. Toate aceste lucruri sunt traite colectiv, ca revelari ale legaturii presupuse de calitatea de membru al comunitatii.

Astfel este depasita agonia mortii de catre cei care-i supravietuiesc: moartea este privita ca o tranzitie catre o alta stare in interiorul comunitatii. Mortul se alatura adunarii stramosilor, ramanand astfel in legatura cu cei vii. Determinand aceasta tranzitie ca „sacra", tribul ridica moartea la nivelul supranatural, investind-o - asa cum investeste casatoria, nasterea si razboiul - cu o autoritate divina.

In apropierea mortii, cei vii sunt calauziti. Mai mult, onorandu-i pe morti, recunoscandu-si datoriile fata de ei si tratandu-i ca parte a comunitatii (desi ca parte care a fost „transfigurata."), un trib dobandeste un simt al identitatii si al dainuirii sale de-a lungul generatiilor. Cultul stramosilor este cel mai sigur temei pentru sacrificiu, ca si pentru acea stare in care „esti gata sa mori" de care depinde viitorul unei societati."