Cronicile unei societati lichide

Umberto Eco (1932-2016) a urmat cursurile Universitatii din Torino, luindu-si licenta in estetica. in anii ’60 a fost unul dintre exponentii de frunte ai avangardei culturale italiene, numarindu-se printre fondatorii revistelor Marcatre si Quindici. A fost profesor de semiotica la Universitatea din Bologna.

A primit numeroase premii si distinctii culturale, inclusiv Legiunea de Onoare (1993). A predat la cele mai faimoase universitati din lume, fiind Doctor Honoris Causa a peste patruzeci dintre ele. A scris romane (Numele trandafirului, 1980, Premiul Strega, 1981; Pendulul lui Foucault, 1988, Premiul Bancarella; Insula din ziua de ieri, 1994; Baudolino, 2000; Misterioasa flacara a reginei Loana, 2004; Cimitirul din Praga, 2010; Numarul zero, 2015), studii de semiotica, estetica si teorie literara (Opera deschisa, 1962; Apocaliptici si integrati, 1964; Poeticile lui Joyce, 1966; Structura absenta, 1968; Formele continutului, 1971; Tratat de semiotica generala, 1975; Cum se face o teza de licenta, 1977; Lector in fabula, 1979; Semiotica si filosofia limbajului, 1984; Limitele interpretarii, 1990; sase plimbari prin padurea narativa, 1994; Despre literatura, 2002), eseuri (Kant si ornitorincul, 1997), articole (reunite in volumele Jurnal minim, 1963; Al doilea jurnal minim, 1990; Secretul Minervei, 1999).

Din opera sa, Editura Polirom a publicat volumele in ce cred cei care nu cred (in colaborare cu Carlo Maria Martini, 2001, 2011, 2016), in cautarea limbii perfecte (2002), Numele trandafirului (2004, 2010, 2011, 2013, 2014), Misterioasa flacara a reginei Loana (2004), Pendulul lui Foucault (2005, 2013), Trei povestiri (in colaborare cu Eugenio Carmi, 2005), Cum se face o teza de licenta (2006, 2014), Baudolino (2007, 2014), Limitele interpretarii (2007), Apocaliptici si integrati. Comunicatii de masa si teorii ale culturii de masa (2008), A spune cam acelasi lucru. Experiente de traducere (2008), Insula din ziua de ieri (2009), De la arbore spre labirint.

Studii istorice despre semn si interpretare (2009), Kant si ornitorincul (ed. a II-a, 2010), Cimitirul din Praga (2010, 2011, 2013), Cum ne construim dusmanul (2011, 2013) si Numarul zero (2015). Fragment din lucrarea "Cronicile unei societati lichide" de Umberto Eco " Unde e Deep Throat?

Asa cum se stie, in legatura cu 11 septembrie circula multe teorii ale conspiratiei. Sunt mai intai cele extreme (ce se pot gasi pe site-urile fundamentaliste arabe si neonaziste), potrivit carora complotul ar fi fost organizat de evrei si toti evreii care lucrau in Turnurile Gemene ar fi fost anuntati cu o zi inainte sa nu se prezinte la lucru — dar se stie ca printre victime s-au numarat circa patru sute de cetateni israelieni si evrei americani; sunt apoi teoriile anti-Bush, conform carora atentatul ar fi fost organizat pentru ca sa se poata invada ulterior Afghanistanul si Irakul; mai sunt cele care atribuie evenimentele diferitelor servicii secrete americane cu un parcurs mai mult sau mai putin deviat; apoi sunt cele potrivit carora complotul era pus la cale de arabi fundamentalisti, dar guvernul american, cu toate ca ii cunostea dinainte detaliile, a lasat lucrurile sa se desfasoare pe fagasul lor, pentru a avea apoi pretextul de a ataca Afghanistanul si Irakul (cam cum s-a intainplat si cu Roosevelt, care, desi informat despre atacul iminent de la Pearl Harbour, nu a intreprins nimic ca sa-si salveze flota, pentru ca avea nevoie de un pretext ca sa inceapa razboiul impotriva Japoniei); si mai sunt, in sfarsit, si teoriile care sustin ca atacul a fost, desigur, comis de fundamentalistii lui Bin Laden, dar autoritatile de tot felul ce aveau menirea sa apere teritoriul Statelor Unite au reactionat prost si cu intarziere, dand dovada de o cumplita incompetenta. In toate aceste cazuri, sustinatorii a putin uneia dintre aceste teorii considera ca reconstituirea oficiala a faptelor este falsa, inselatoare si puerila.

Cine vrea sa-si faca o idee despre diferitele teorii ale conspiratiei poate citi cartea Zero. De ce versiunea oficiala despre 11/9 este un fals, sub ingrijirea lui Giulietto Chiesa si Roberto Vignoli (Zero. Perchela versione ufficiale sull'11/9 e un falso, Pimme, 2007), in care apar numele unor colaboratori demni de toata stima ca Franco Cardini, Gianni Vattimo, Gore Vidal, Lidia Ravera si numerosi straini."