Cronicile lui Magnus Bane

Nu e usor sa fii Magnus Bane. Ca magician, este adeseori chemat sa rezolve probleme altora. Viata lui a fost lunga si iubirile numeroase.

Iar Magnus are intotdeauna grija sa se afle in locul potrivit la momentul potrivit – sau poate nepotrivit. Revolutia franceza, era prohibitiei, marea pana de curent din New York City, prima mare batalie intre Valentine si Institutul din New York...Magnus s-a aflat de fiecare data acolo si de obicei in miezul actiunii. Dar sa o scoata pe Maria Antoaneta din Franta nu e nimic fata de iubirea lui pentru vampirul Camille Belcourt – sau prima intalnire cu Alec Lightwood.

Desi povestea lui Magnus e departe de a se fi incheiat, toate aceste istorioare arunca putina lumina asupra firii sale adeseori enigmatice. Ce se intampla cand un magician nemuritor isi pierde mintile? Sunt toti membrii familiei Herondale la fel de imprevizibili ca Will?

(Raspunsul este: da) Ce s-a intamplat de fapt la Hotelul Dumort? Cum a devenit vampir Raphael Santiago? Ce ii cumperi iubitului tau vanator de umbre cu care nu iesi in mod oficial?

Si de ce a fost Magnus alungat din Peru? Magnus nu va putea niciodata sa-si spuna toate povestile sale. Nimeni nu-l va crede.

Dar aveti aici unsprezece povestiri care va pot ajuta sa-l intelegeti mai bine – si despre care isi doreste probabil sa nu se afle niciodata. Fragment din romanul "Cronicile lui Magnus Bane" de Cassandra Clare, Sarah Rees Brennan si Maureen Johnson: „— Pace! adauga Magnus.

Nu am intentii rele. Sunt un magician pentru care familia Whitelaw din New York ar depune oricand marturie ca sunt destul de — ma rog, in cea mai mare parte — inofensiv. Urma o pauza destul de lunga care parea oarecum primejdioasa.

Ochii baiatului erau aidoma stelelor, stralucitori, dar neoferind niciun indiciu cu privire la sentimentele sale. In general, Magnus se pricepea sa citeasca oamenii, dar gasi ca era dificil sa prezica ce ar fi putut sa faca acest baiat. Magnus fu cu adevarat surprins de ceea ce baiatul spuse dupa aceea: — Stiu cine esti.

Vocea lui nu era asemenea chipului; avea o oarecare blandete. Magnus reusi sa-si ascunda surprinderea si ridica din sprancene. — Dumneata esti Magnus Bane.

Magnus ezita, apoi isi inclina capul. — Iar dumneata esti? — Eu, anunta baiatul, sunt James Herondale.

— Stii, murmura Magnus, m-am gandit eu ca s-ar putea sa te cheme ceva de genul acesta. Sunt incantat sa aud ca sunt faimos. — Esti prietenul magician al tatalui meu.

Intotdeauna obisnuia sa ne povesteasca de dumneata mie si surorii mele ori de cate ori ceilalti vanatori de umbre vorbeau fara respect despre repudiati in prezenta noastra. Obisnuia sa spuna ca el cunostea un magician care ii era prieten mai bun si mai de incredere decat multi luptatori nefilimi. In timp ce rosti acele cuvinte, buzele baiatului se rotunjira si vorbi ironic, dar cu mai mult dispret decat amuzament in spatele batjocurii, ca si cand tatal lui fusese un prost sa-i spuna asta, iar James insusi era un prost pentru ca o repeta.

Magnus nu era intr-o dispozitie cinica. El si Will se despartisera in conditii bune, dar ii cunostea pe vanatorii de umbre. Nefilimii erau gata oricand sa judece si sa condamne un repudiat pentru fapte rele, purtandu-se de parca toate pacatele ar fi fost spate in piatra pentru totdeauna, dovedind ca neamul lui Magnus era rau de la natura.

Convingerea vanatorilor de umbre in propria lor virtute angelica si in justetea lor facea sa fie usor ca faptele bune al unui magician sa le iasa din minte de parca ar fi fost scrise pe apa. Nu se asteptase sa-l vada sau sa auda de Will Herondale in aceasta calatorie, dar daca Magnus s-ar fi gandit la asta, n-ar fi fost surprins sa fi fost uitat cu totul, un biet actor in tragedia unui baiat. Faptul ca fusese tinut minte, si chiar cu atata bunatate, il misca mai mult decat credea el ca e cu putinta.”