Creștin pur și simplu

Scopul pe care mi l-am propus aici e sa descriu ce anume vrea sa spuna crestinismul, atat pentru a-l recomanda celor aflati in afara credintei, cat si pentru a-l explica celor aflati in interiorul ei. E o sarcina enorma si n-am nici o pretentie de a fi acoperit totul sau macar de a fi abordat toate intrebarile la care s-ar putea astepta unii intr-o carte de acest fel. N-am incercat sa diferentiez intre multele si diferitele feluri de crestinism, ci am incercat sa vorbesc despre ce e comun tuturor in ce au ele mai bun.

Am incercat de asemenea sa exprim cat mai direct si clar cu putinta ce anume trebuie spus, astfel incat cei care ajung la aceste teme pentru prima oara sa nu se impotmoleasca intr-o jungla de termeni tehnici. A fi crestin in lumea de astazi nu e desigur deloc simplu. E insa timpul sa incercam sa spunem cat mai simplu cu putinta despre ce anume este e vorba.

Facuti pentru spiritualitate, ne balacim in introspectii. Facuti pentru bucurie, ne instalam in placere. Facuti pentru dreptate, strigam dupa razbunare.

Facuti pentru relatii cu ceilalti, staruim pe propriul nostru fel de a fi. Facuti pentru frumusete, ne multumim cu un sentiment. Invierea lui Hristos a inaugurat lumea dreptatii, spiritualitatii, bucuriei, iubirii si frumusetii lui Dumnezeu, o creatie noua.

Soarele Imparatiei Lui a inceput sa rasara. Crestinii suntem chemati, aici si acum, sa fim instrumentele noii creatii a lui Dumnezeu, nu simpli beneficiari, ci si agenti activi pentru Imparatia Sa in aceasta lume. Spus foarte simplu, a fi crestini inseamna a urma in puterea Duhului pe Iisus Hristos in noua lume a lui Dumnezeu pe care ne-a deschis-o larg inaintea noastra.

N. T. Wright N.

T. Wright, nascut in 1948, face studii clasice si de teologie la Oxford, devenind in 1975 preot anglican si profesor de Noul Testament la Montreal (1978–1986) si Oxford (1986–1993). In 1993 paraseste universitatea dedicandu-se slujirilor bisericesti ca protopop la Lichfield, canonic la Westminster Abbey si intre 2003 si 2010 episcop de Durham, cel de-al patrulea scaun din Biserica Angliei.

In 2010 se retrage din pastoratie, redevenind profesor de Noul Testament si crestinismul timpuriu la Universitatea St. Andrews din Scotia, dedicandu-se in principal finalizarii operei teologice demarate in 1989: o vasta investigatie in sase volume monumentale despre Originile crestinismului si problema lui Dumnezeu, din care intre 1992 si 2014 au aparut patru volume. In ultimele patru decenii, preotul, profesorul si episcopul N.

T. Wright a realizat o opera stiintifica, dar si pastorala, de o uimitoare vastitate care promoveaza gandirea innoitoare si profetica, dar si marturia crestina neobosita si exemplara a unuia dintre cei mai importanti teologi si oameni ai Bisericii timpului nostru. Fragment: " Frumusete si adevar „Frumusetea e adevar, adevarul e frumusete", scria John Keats [1795-1.821], dar nedumeririle pe care le-am Intrezarit ar trebui sa ne impiedice de la o echivalare atat de usoara.

Frumusetea pe care o stim si iubim e in cel mai hun caz o parte a adevarului, si nu intotdeauna partea yea mai importanta. intr-adevar, in lumina paragrafelor de mai sus identificand frumosul si adevarul am face un mare pas in directia a ceea ce consideram acum drept dilema postmoderna: colapsul „adevarului" insusi. Daca frumusete si adevar sunt unul si acelasi lucru, atunci adevarul e diferit pentru fiecare, pentru fiecare epoca si varsta si pentru fiecare persoana, an de an.

Daca frumusetea se ascunde in ochiul privitorului, atunci „adevarul" va fi pur si simplu un mod de a vorbi despre sentimentele interioare care l-au Insotit. Dar asta pur si simplu nu este felul in care folosim in mod normal cuvantul „adevar". Alaturi de orice identificare a frumusetii si adevarului, trebuie sa excludem, asadar, ideea ca frumusetea ne ofera un acces nemijlocit la Dumnezeu, la „divin" sau la un taram transcendent de orice fel.

[...] Orice explicatie a frumusetii, si mai ales una care su-gereaza ca frumusetea e un indicator care trimite dincolo de el insusi, trebuie sa tina atunci seama de cele doua lu-cruri privitoare la ea pe care le-am descris. Pe de o parte, trebuie sa recunoastem ca, atat in ordinea naturii, cat si in creatia umana, frumusetea e uneori atat de puternica, incat starneste sentimentele noastre cele mai profunde de uimire, inmarmurire, recunostinta si veneratie. Aproape toti oamenii simt acest lucru cel putin o vreme, chiar daca sunt in cel mai aprig dezacord cu privire la lucrurile care starnesc astfel de sentimente si de ce anume.

Pe de alta parte, trebuie sa recunoastem ca aceste dezacorduri si perplexitati sunt suficiente sa-i indemne pe unii, fara nici o evidenta dorinta de a fi cinici sau distructivi, sa spuna ca frumusetea e doar in minte, in imaginatie sau in gene. Unii vor sugera ca totul tine de conditionarea evolutiei: ne place un peisaj anume pentru ca stramosii nostri indepartati stiau ca puteau gasi acolo hrana. Altii pot trimite la sentimente sexuale inconstiente: de ce le place baieteilor sa priveasca trenuri intrand in tunele?

Altii ar putea sugera la fel de rational ca totul tine de o placere substitutiva: am dori sa fim intre invitatii la di-neul din sufragerie reprezentat in tablou. Se pare ca tre-buie sa tinem la un loc ambele lucruri: frumusetea e atat ceva ce ne cheama sa iesim din noi insine, cat si ceva ce face apel la sentimente aflate adanc in noi insine."