Crescatorul de gorile

Pentru prima oara in limba romana, Crescatorul de gorile reprezinta o fascinanta si neasteptata antologie de povestiri „africane”, narate insa de o voce occidentala. Dupa succesul urias al rubricii Aquafuertes portenas (Acvaforte din Buenos Aires) din ziarul argentinian El Mundo, Roberto Arlt pleaca in Spania, in februarie 1935, in cautare de noi surse de inspiratie pentru articolele sale (rezultand seria Aquafuertes espanolas, la fel de bine primita de catre public), extinzandu-si apoi calatoria spre orasele Tanger, Tetuan si Ceuta din nordul Africii. Descopera aici o lume fascinanta care, la numai 4 ore distanta de Spania, pastreaza obiceiuri medievale, unde „traieste o multime compacta si pitoreasca, materialista, poetica, necrutatoare si cu porniri de ciudata generozitate” (Ediciones del Viento).

Misterioase ori pline de cruzime, dar si amuzante, povestirile inspirate din aceasta experienta marocana au fost publicate in suplimentele El Mundo Argentino si El Hogar in 1936, apoi reunite in volum in 1941 si constituie un capitol distinct al operei arltiene, semnatura care a influentat semnificativ literatura sud-americana a secolului XX. Julio Cortazar: „Alaltaieri l-am terminat de recitit si azi incep paginile acestea incalzit, putin dezolat ca Arlt mi-a alunecat din maini, odata cu ultima povestire din Crescatorul de gorile. M-a lasat singur in fata foilor albe si a unei mari albastre, profunde, care nu-mi foloseste la mai nimic.” Fragment din volum: “Lantul de ancora Cand am vizitat Marocul, la sfarsitul anului 1935, subiectul general al conversatiilor se rotea in jurul spionilor puterilor straine.

Tanger se transformase intr-un soi de cartier general al diverselor Servicii Secrete. La Algeciras incepea sa se simta deja atmosfera aceea tulbure de aparare si contraaparare, care avea sa se extinda in toata Africa de coasta. Dintre povestile adevarate si aventurile cu spioni care mi-au fost istorisite, “Lantul de ancora” mi se pare cea mai teribila.

Intr-o noapte, stateam asezat la masa unei cafenele din curtea numita Piata Mica din Tanger, insotit de un barbat ce purta modesta uniforma de agent de hotel. Acest omulet, cu ochii plini de ironie, privea cum treceau magarii bastinasilor printre mese, in timp ce-mi spunea pe ton caritabil: - In Africa sa nu vorbiti niciodata de politica. Sa nu aveti incredere in nimeni.

Si, ca sa-i urmez sfatul, am inceput prin a nu avea incredere in el. Indeplinea serviciul de agent de hotel intre doua importante centre turistice din Algeciras si Tanger. Adica statea cu un picior in Spania si cu celalalt in Africa.

Adevarata lui slujba era cea de ofiter de politie. Nu stiu pentru care politie lucra – cea engleza, franceza, spaniola sau italiana. Era foarte bun prieten cu alt barbat care lucra la benzinaria asezata strategic la iesirea drumului de la Tanger la Tetuan.

Barbatul de la benzinarie, cu fata rozie, ochi albastri si suras prostesc, vorbea in franceza, engleza si... araba. Despre omul acesta modest, care, stiind trei limbi straine, se dedica administrarii unei statii de benzina, mi-a spus intr-o zi Sergia Leucovich: - Fiti atent.

Din locul unde lucreaza, omul acesta controleaza filiera tuturor trecerilor de la Tanger la Melilla, Ceuta sau Tetuan. Omul de la statia de benzina facea parte din Intelligence Service."