Copilul precoce

Copilul precoce. Cum il pregatim pentru lumea de maine Vremurile se schimba foarte rapid, bulversand reperele traditionale din domeniul educational. Copiii se confrunta cu moduri de viata si de pregatire pe care parintii lor nu le stapanesc intotdeauna.

Cum sa-i ajuti pe aceia dintre ei care sunt deosebit de precoce sa raspunda provocarilor unei lumi in continua evolutie? Monique de Kermadec exploreaza asteptarile, deziluziile, temerile si dorintele care-i anima pe tinerii acestia precoce si pe parintii lor. Sprijinindu-se pe experienta ei de psiholog clinician si pe cele mai recente cercetari pe acest subiect, ea demonstreaza cum trebuie hranita inteligenta creatoare si practica a copiilor foarte dotati, care vor fi nevoiti, mai mult ca niciodata, sa faca dovada unor capacitati de adaptare.

Parintii, aliatii fundamentali ai copiilor, vor gasi in aceasta carte solutii practice pentru a-i incuraja sa-si dezvolte atuurile pentru toata viata. Rolul parental se dovedeste esential in acest context: faptul de a avea un copil dotat le pune si lor, in mod special, sub semnul intrebarii parerea despre ei insisi. Cartea de fata li se adreseaza tuturor, abordand potentialul copilului nu numai in termenii reusitei scolare, ci si in privinta relatiilor afective si sociale, fara de care nu poate exista o adevarata dezvoltare.

Fragment: „Ajutati-va copilul sa-si fixeze obiective accesibile A astepta prea mult de la sine duce la autodepreciere, iar a astepta prea mult de la un altul compromite intreaga armonie din acea relatie. Exigenta personala nu este intotdeauna cerinta parintelui sau a profesorului. Copilul precoce este, as spune chiar mod natural, exigent cu el insusi.

In momentul in care parintii imi expun dificultatile micului lor dotat, evocandu-i perfectionismul, ei subinteleg prin acest fapt un punct negativ al personalitatii sale. Exista mai multe forme de perfectionism: o forma sanatoasa definita de un avant pozitiv, incitand persoana la efort si permitandu-i rezultate de foarte buna calitate, si o alta forma, distructiva, incitand persoana sa-si fixeze obiective nerealiste si condamnand-o sa nu fie niciodata satisfacuta, orice ar intreprinde. Daca, in majoritatea timpului, copiii precoce isi fixeaza obiective pe masura lor, prin urmare, parintii lor pot sa-i ghideze si sa le intareasca in mod pozitiv aceasta tendinta.

Dar exista numeroase exceptii. In general, acestea se manifesta intr-un context familial precis. Este posibil ca unul dintre cei doi parinti sau chiar amandoi sa fie ei insisi perfectionisti.

De asemenea, exista posibilitatea ca precocitatea sa fie prost inteleasa de parintii care o asociaza cu capacitatea de a invata orice fara efort. Acestia, incurajati de aptitudinile copilului lor, ii fixeaza obiective nesabuite. Dorindu-si sa fie iubit si admirat de ei, copilul precoce le adopta asteptarile si le integreaza in personalitatea lui.

Il vedem astfel, la un moment dat, evitand orice risc intelectual si polarizandu-si eforturile asupra materiilor pe care le cunoaste cel mai bine. Rezulta, asadar, la acest copil o pierdere progresiva a increderii in sine si suferinta. Stiu cat poate fi de dificil, pentru un parinte, sa-si infraneze marile sperante pe care si le-a pus in copilul sau precoce.

si, in aceste momente de nerabdare, sa-si masoare cuvintele.”